Dinamo – Steaua, derby-ul în cifre. Palic și Gnohere au intrat în „clubul” lui Demollari, Varela i-a egalat pe Mircea Petescu, Radu Niculescu și Golanski. Bilanțul lui Rednic în fața Stelei

  • Dinamo a câștigat duminică seara, scor 3-1 (0-0), derby-ul cu Steaua, meci din cadrul etapei a 18-a a Ligii 1. Pentru gazde au punctat Varela (autogol ’56), Palic (’67) și Gnohere (’84), golul de onoare al Stelei fiind reușit de Nicușor Stanciu (’90 + 2).
  • Trupa lui Mircea Rednic se află pe locul 5 în ierarhia Ligii 1, cu 30 de puncte, în timp ce Steaua ocupă poziția a treia, cu același număr de puncte, dar cu golaveraj superior
  • ProSport vă prezintă cel de-al 134-lea meci dintre cele două pe prima scenă din punct de vedere statistic. Cifrele  sunt legate strict numai de întâlnirile celor două din campionat

A fost a 46-a victorie dinamovistă, a 27-a în calitate de gazdă și a 12-a strict pe stadionul Dinamo și a fost pentru a patra oară când s-a impus cu scorul de 3-1, însă pentru prima oară în calitate de gazdă. 

25 aprilie 2011 era data ultimei victorii dinamoviste de până la acest meci din etapa a 18-a a actualului sezon (a fost atunci 1-0 în Ghencea, gol izbutit de Torje). Au trecut așadar peste patru ani și 9 partide, Dinamo înregistrând în acest interval 7 înfrângeri, 2 egaluri și un golaveraj 7-20.  Ultima victorie dinamovistă în calitate de gazdă data din 17 octombrie 2010, tot pe stadionul Dinamo, scor 2-1 (Ad. Cristea și M. Niculae, ambii din penalty, respectiv B. Stancu, care deschisese scorul). 

Rotariu și Adi Popa, jucătorii cu cele mai multe derby-uri

Duminică seara, Dorin Rotariu și Adrian Popa I au fost jucătorii cu cele mai multe derby-uri la activ din cele două trupe care au apărut în teren, 6 respectiv 8.  Alți opt jucători în schimb au debutat într-un asemenea meci, PaliÇ, P. Anton, Shalaj, Essombe și van Haaren de la Dinamo, Florin Niță, Enceanu și Onțel de la Steaua.

PaliÇ și Gnohéré au mărit la 4 numărul fotbaliștilor străini care au marcat pentru Dinamo în derby-uri, ei urmându-i pe Demollari și Elhamed. Golul înscris de Nicușor Stanciu ridică la trei numărul reușitelor sale în poarta dinamovistă. Varela a înscris al patrulea autogol favorabil lui Dinamo din derby-uri, predecesorii săi fiind Mircea Petescu, Radu Niculescu și polonezul GolaÅ„ski. 

Rednic e pe val

Antrenorul gazdelor, Mircea Rednic, a ajuns la un bilanț excelent ca antrenor dinamovist în fața Stelei, 3 victorii, 3 egaluri și nicio înfrângere, golaveraj 10-5.  Dinamo – Steaua poate fi analizat și dintr-o altă perspectivă, cea a arbitrilor. Cristian Balaj a condus pentru a 6-a oară derby-ul, egalându-l astfel pe Ion Crăciunescu, cei doi fiind depășiți în această ierarhie doar de Aurel Bentu și Adrian Porumboiu, ambii de câte 8 ori.

Pentru a 29-a oară derby-ul a fost găzduit de stadionul Dinamo, ultima oară întâmplându-se acest lucru la 05.12.2011, când Steaua s-a impus cu 3-1.  Pentru a 69-a oară derby-ul s-a jucat într-o zi de duminică, așadar 51,5%, adică peste jumătate, s-au disputat în ziua a 7-a a săptămânii. Etapa viitoare, Steaua joacă acasă cu Astra, în timp ce Dinamo va întâlni gruparea FC Voluntari.

Publicat: 23 11. 2015, 12:26
Actualizat: 23 11. 2015, 12:27