Dinamo se întoace în „Ștefan cel Mare”. „Câinii” se vor antrena din nou în „Groapă”

Trupa condusă de Flavius Stoican a încetat să se mai antreneze în „Groapă”, de când Clubul Sportiv a pretins bani pentru fiecare oră petrecută de echipă în „Ștefan cel Mare”, ca urmare a procesului dintre cele două entități, din cauza datoriilor acumulate de fosta conducere.

De altfel, la fiecare partidă disputată pe arena clasică a roș-albilor, Ionut Negoiță închiria, practic, stadionul pentru un eveniment de aproximativ trei ore. În ceea ce privește ședințele de pregătire, Dinamo s-a antrenat numai la Săftica, baza ce a intrat în proprietatea clubului de fotbal. Săptămâna viitoare însă, „câinii” vor susține două antrenamente în „Groapă”, miercuri și vineri, pentru ca elevii lui Stoican să se reacomodeze cu suprafața de joc din „Stefan cel Mare”. Campionatul va reîncepe week-end-ul ce urmează, iar Dinamo joaca acasă, duminică, de la ora 14:00, cu Viitorul lui Hagi. Negoiță va plati o anumită sumă către Clubul Sportiv pentru fiecare dintre cele doua ședințe de pregătire.  

Aș vrea să port  discuții cu cei de la minister pentru a putea îmbunătăți stadionul, e o rușine pentru Dinamo stadionul actual, ceva în neregulă pentru secolul 21, nu s-a mai investit în el de mulți ani de zile
Ionuț Negoiță, patron Dinamo

Publicat: 16 02. 2014, 16:49
Actualizat: 16 02. 2014, 17:26