Bozovic: „Am fost niște fetițe”

Încă afectat după meciul de sâmbătă seară, fundașul stânga al Rapidului a accceptat greu să vorbească despre înfrângerea din „Groapă”.

Dureroasă înfrângerea cu Dinamo?
Normal, suntem toți afectați și nu ne așteptam.

Ce s-a întâmplat?

Îmi e greu să explic ce s-a întâmplat. Nu am jucat tare, am fost niște fetițe pe teren și Dinamo se pare că a fost mai bună.

Te așteptai?
Am fost catastrofe, dar trebuie să uităm acest meci. A contat și faptul că nu ne-am primit salariul de două luni și nici primele. Nu este posibil așa ceva. Însă acest lucru nu trebuie să reprezinte un motiv bun pentru a fi învinși de Dinamo. Le cer scuze fanilor, care au fost alături de noi și s-au comportat de nota 10.

Vă puteți lua revanșa în meciul de Cupă…

Întâi avem meciul cu Timișoara, în care trebuie să învingem, și după aceea e partida din Cupa României. Normal că ne dorim revanșa, dar întâi să învingem Timișoara.

Se mai bate Rapid la titlu?
Este foarte greu. Nu știu dacă o să evoluăm în Champions League, dar în Cupa UEFA ne vom califica cu siguranță. Asta e promisiunea mea față de fani.

 

Publicat: 06 04. 2009, 10:03
Actualizat: 06 04. 2009, 10:27