Dinamo, la un pas să rateze transferul după care „aleargă” din 2017. Miriuță: „Nu ne-am înțeles!”

Anunțat drept primul al perioadei de mercato din iarnă, transferul lui Ronaldo Deaconu (20 de ani) de la Concordia Chiajna la Dinamo a intrat în impas, a anunțat, luni seară, Vasile Miriuță.

Prezent în cadrul unei emisiuni televizate, antrenorul din Ștefan cel Mare a dezvăluit că Dinamo și clubul condus de Mircea Minea, primarul Chiajnei, nu au ajuns la un acord pentru transferul despre care s-a scris intens în ultimele săptămâni: „Din câte știu eu, nu s-au înțeles cluburile. În perioada de la Chiajna l-am remarcat, chiar dacă la început nu l-am băgat să joace. Eu mi l-aș dori, dar e sub contract…”, a spus Miriuță, la Digi Sport.

„Ochit” de Miriuță încă dinaintea finalului lui 2017, Deaconu și-a manifestat dorința clară de a merge în Ștefan cel Mare, dar conducătorii Concordiei nu sunt de acord cu mutarea, motiv pentru care negocierile au devenit foarte dificile. În momentul în care a aflat că ilfovenii nu vor să dea undă verde transferului, mijlocașul central de 20 de ani a avut o replică dură: „Nu mai suport când văd că sunt ținut cu forța. Abia aștept să plec de aici”, a spus Deaconu, pentru Gazeta Sporturilor.

Publicat: 08 01. 2018, 22:26
Actualizat: 08 01. 2018, 22:27