Dinamo e regina meciurilor amicale! După Barcelona, „câinii” vor juca împotriva unei alte forțe a Europei într-o partidă de gală. Cu cine își va măsura forțele echipa lui Andone

La patru ani de la amicalul cu FC Barcelona, Dinamo e aproape de un nou meci de pregătire de gală. „Câinii” sunt la un pas să aranjeze o înfruntare cu Zenit Sankt Petersburg, echipa antrenată de Mircea Lucescu.

Prietenia dintre Mircea Lucescu și finanțatorul Ionuț Negoiță face ca echipa lui Ioan Andone să-și măsoare, în viitorul apropiat, forțele cu una dintre cele mai puternice echipe ale Europei. Zenit, echipa care a ajuns până în optimile Ligii Campionilor în sezonul trecut, e următorul adversar de gală al dinamoviștilor.

Anunțul a fost făcut de Ioan Andone, la Radio Dinamo 1948: „La fiecare întrerupere încercăm să jucăm cu echipe din străinătate, să facem meciuri amicale. Suntem în tratative să jucăm cu Zenit, la următoarea întrerupere”, a spus antrenorul din Ștefan cel Mare.

Publicat: 07 09. 2016, 19:16
Actualizat: 07 09. 2016, 19:17