Dinamo e lider și are dreptul să viseze. 3-0 la Cluj, cu CFR, după un meci în care Marc a fost gafeur, iar Hanca a avut un moment genial

  • Filip, Hanca și Bumba au marcat în repriza a doua, iar Dinamo are șanse reale la titlu

Dinamo în lupta pentru titlu, cu două partide înainte de finalul campionatul, părea mai degrabă umor negru la sfârșitul mandatului lui Ioan Andone, când alb-roșii se rugau să prindă play-off-ul. Cei mai vizibil suporteri din țară au ajuns să trăiască însă ceea ce nu mai visau din 2009. Dinamo în lupta la titlu devenise o realitate, iar meciul cu FCSB a reaprins o flacără a speranței pe care orice dinamovist a resimțit-o. Un sentiment unic în ultimii ani, de care trebuia profitat, astfel că fanii lui Dinamo au asaltat Clujul, ca în vremurile foarte bune al bucureștenilor. Au venit din București și din tot Ardealul, au cântat pe străzi și în pub-uri, creând senzația că un meci mare se așteaptă în oraș. Pe stadion au fost vreo 5000, cam jumătate dintre cei prezenți la stadion, iar meciul CFR – Dinamo avea condimentul față de care un derby nu are „gust” de derby: atmosferă în tribune. Nici chiar gestul josnic al unor suporteri ai CFR-ului, de a înjura Dinamo în cel mai nepotrivit moment, cel de reculegere în memoria lui Ekeng, nu au putut păta atmosfera din tribune.

Repriză chinuită

Dacă în tribune atmosfera a fost de meci pentru titlu, în teren ritmul nici nu s-a apropiat de asemenea așteptări, în prima repriză. Două echipe cu frica neputinței în sân, Dinamo cuprinsă de apăsarea unui moment nemaitrăit de majoritatea fotbaliștilor din lot, iar CFR în asentimentul ultimelor meciuri, cu față de echipă ce nu mai are pentru ce să lupte. Din acest duel, cu greu au apărut fazele de gol, dezamăgire fiind mai degrabă cuvântul de ordine în tribună. Totuși, CFR a avut mai multă luciditate în fața porții. Omrani (7) sau Nistor (10) au încercat, fără rezultat, poarta adversă, iar primul șut cadrat a venit abia în minutul 18, de la Nouvier.

Marc, gafeurul de serviciu

După o repriză în care n-a trimis niciun șut pe poartă, Dinamo părea că nu poate să rămână într-o luptă la titlu mai tensionată ca oricând, în ultimele 3 decenii. Repriza a doua a început însă cu un cadou pe care Dinamo nu putea să-l refuze, după un început de mitan mai bun pentru „câini”. Portarul Marc s-a lovit cu mingea de Filip, a scăpat-o, iar dinamovistul a marcat în poarta goală (50). Norocul de care Contra avea atâta nevoie într-un moment de cumpănă. „Campionii, campionii”, s-a auzit din peluza lui Dinamo, după ani buni când scandarea n-a mai fost de actualitatea pentru alb-roșii. Echipa lui Contra era pe primul loc și punea presiune și mai mare pe Viitorul și FCSB. La 1-0, dinamoviștii s-au retras, iar CFR a încercat să atace cu disperare. Omrani (63), Camora (72) sau Bud (76 și 78) au avut ocaziile echipei clujene, dar imprecizia lor sau Penedo s-au împotrivit. Lopez a cerut penalty, după un duel cu Filip, dar a văzut doar galben (73).

Secunda în care Hanca a fost Zidane

Mai erau doar 3 minute, când din meciul cu tensiune greu de suportat a izbucnic un dribling brazilian și nu de la Rivaldinho. Hanca a driblat în stilul dus la perfecțiune de Zidane și a marcat, aruncând în aer peluza roș-albastră și câștigând încă o săptămână de speranțe și vise de titlu (87). Și ca finalul să fie și mai frumos pentru dinamoviști, Bumba a marcat și el din penalty (90+5) și a încheiat repriza perfectă a câinilor. Dinamo e pe primul loc și are dreptul să viseze. În ultima etapă va fi în lupta pentru titlu, rămâne de văzut de pe ce poziție, după meciurile lui Viitorul și FCSB.

Publicat: 06 05. 2017, 23:17
Actualizat: 06 05. 2017, 23:20