Dinamo chiar se bate la titlu! Cum arată primul 11 al „câinilor” după campania de transferuri din iarnă. Bicfalvi poate fi omul-cheie pentru Rednic

Aflată la cel mai bun sezon din istoria recentă, Dinamo și-a depus candidatura pentru titlul de campioană a Ligii 1, după o campanie de transferuri în care tehnicianul Mircea Rednic a avut mână liberă din partea conducerii.

„Câinii” nu numai că au suplinit plecările din perioada de iarnă, ci chiar s-au întărit serios, iar acum Rednic are la dispoziție un lot care poate emite pretenții pentru primele locuri. Văzută drept outsideră în lupta pentru titlu, chiar daca a încheiat prima parte a sezonului pe locul 3, Dinamo are, după ultimele transferuri, un prim 11 care se poate lupta de la egal la egal cu formațiile care vor evolua în play-off.

De zece jucători s-au despărțit dinamoviștii în această iarnă, dar au adus în schimb alți nouă fotbaliști, piesele „de rezistență” părând la prima vedere mijlocașii Patrick Ekeng și Eric Bicfalvi. Camerunezul care a evoluat ultima dată în Spania, la Cordoba, a demonstrat încă de la primul meci oficial că își merită locul de titular lângă Paul Anton, în linia mediană, în timp ce Eric Bicfalvi, golgheter al Ucrainei în sezonul trecut, când a evoluat la Volyn Luțk, e total schimbat față de fotbalistul care pleca de la Steaua în 2012. Mijlocașul de 28 de ani e acum un jucător experimentat, care poate acoperi mai multe posturi și se poate dovedi decisiv pentru Dinamo în play-off. Cel mai probabil, Bicfalvi va juca în spatele atacantului.

La o primă vedere, singurul post vulnerabil al trupei lui Rednic e cel de portar, acolo unde nici Cerniauskas, nici Rîmniceanu, nu sunt în totalitate pe placul suporterilor din „Ștefan cel Mare”.

17 goluri a marcat Bicfalvi în Ucraina, în sezonul 2014-2015, fiind golgheterul campionatuluii, la egalitate cu brazilianul Alex Teixeira, pe care Șahtior tocmai l-a vândut în China pentru 50 de milioane de euro

Cum ar putea arăta Dinamo în play-off
 

  • Cerniauskas – Hanca, Puljic, Mevlja, S. Filip – Anton, Ekeng – Rotariu, Bicfalvi, Palic – Gnohere
    Rezerve:
    Rîmniceanu, Marc, Nedelcearu, Bartalsstovu, Romario, Essombe, Batin

 

Publicat: 17 02. 2016, 10:59
Actualizat: 17 02. 2016, 11:00