„Dinamo are probleme! Mergem să-i batem!”

Mijlocașul Brașovului, Cătălin Mutneanu, spune că Dinamo nu va avea un meci deloc ușor cu echipa sa și că Brașovul va încerca să profite de problemele prin care "câinii" trec în aceste zile, Rednic neputând conta pe mai mulți jucători de bază în partida de duminică.

"Dinamo nu o să aibă deloc un meci ușor. Deși mai avem șanse minime pentru un loc în Liga Europa, vom lupta până la capăt. Presiunea va fi foarte mare pe Dinamo, pentru că e un meci decisiv pentru ei. Cu cât minutele vor trece, cu atât ei se vor precipita. Normal că vom profita de problemele pe care le au, mai ales că au și mulți jucători indisponibili. Avem puterea de a învinge în Ștefan cel Mare", a declarat Munteanu pentru newsin, citat de sport.ro

Mijlocașul a mai afirmat că nu va uita niciodată perioada petrecută la Dinamo, însă în partida de duminică va face tot posibilul ca echipa sa să se impună.

"Am trăit multe satisfacții la Dinamo, am lăsat prieteni foarte buni acolo, dar când voi intra în teren nu îi mai cunosc. Nu am nicio poliță de plătit nimănui, voi încerca doar să-mi fac datoria cât mai bine pentru echipa mea"
.

Fotbalistul infirmă zvonurile conform cărora echipa sa nu-și va apăra corect șansele în ultimele 2 etape, cu Dinamo și Poli Timișoara, ambele hotărâtoare în lupta pentru titlu.

"Asta a fost programarea etapelor, să jucăm cu Dinamo și Timișoara, să decidem într-un fel campionatul. La noi nu se pune problema că o ne dăm la o parte, ambele meciuri le vom juca la victorie. Pe teren propiu nu am pierdut în acest sezon și sper să rămânem neînvinși și după partida cu Timișoara"
, a declarat Munteanu pentru newsin, citat de sport.ro

 

Publicat: 26 05. 2009, 16:54
Actualizat: 26 05. 2009, 16:56