Dinamo a făcut spectacol cu Săgeata sub ochii lui Luciano Moggi. Stoican: „Cinste acestor jucători. Sperăm să jucăm în Europa”

Tehnicianul Flavius Stoican a declarat, vineri seară, că este extrem de bucuros că Dinamo a încheiat actualul sezon cu o victorie în fața propriilor suporteri, scor 4-1, cu Săgeata Năvodari, subliniind că echipa și-a atins obiectivul, acela de a ocupa locul 4.

„Sunt foarte fericit că am reușit să încheiem sezonul cu o victorie în fața suporterilor noștri. Sunt bucuros de asemenea că am marcat multe goluri și am avut multe acțiuni frumoase. Cinste acestor jucători pentru ce au reușit să facă în acest sezon. Sunt foarte fericit că ne-am atins obiectivul, locul 4 și fără acești băieți nu-l puteam realiza. Eu sunt mulțumit de ceea ce am realizat de când sunt la Dinamo. Mă bazez în continuare pe același grup de jucători, dacă va apărea o ofertă convenabilă vor pleca. Nu sunt liniștit și nici sigur sută la sută că vom juca în Liga Europa, dar am speranțe. Anul viitor ne dorim mai mult decât am obținut anul acestea, indiferent de numele pe care le vom transfera. Vreau să fim mai buni, indiferent de problemele pe care kle avem, nu vom da bir cu fugiții„, a declarat Stoican.

Flavius Stoican este bucuros că oamenii sunt entuziasmați de jucătorii săi, după ce fostul oficial de la Juventus, Luciano Moggi, prezent la meci, i-a remarcat pe Matei, Lazăr și Rotariu: „Mă bucur că oamenii sunt entuziasmați de ce văd la jucătorii mei. Și-au arătat calitățile. Este mai ușor și pentru mine să vorbesc de calitățile jucătorilor mei. Sunt convins că oricine va pleca, cei care vor veni vor reuși să le țină locul. Nu cred că va fi ultimul lor meci, sunt convins că vor fi monitorizați și de alte cluburi. Important este ca ei să rămână echilibrați. Pentru mine sunt jucători importanți și m-aș bucura să poată să rămână. Rotariu a avut multe situații bune, e jucător de bază la Dinamo”.

Formația Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (3-0), echipa Săgeata Năvodari, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Golurile au fost marcate de Lazăr ’18, ’75, Țucudean ’24, Matei ’43 pentru Dinamo, respectiv V. Dinu ’88 pentru Săgeata.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 16 05. 2014, 22:41
Actualizat: 16 05. 2014, 23:08