Din RESPECT pentru Didi! Moment de reculegere pentru Daniel Prodan, înainte de meciul Steaua – Osmanlispor. Mesajele afișate de fani

Steaua a cinstit memoria fostului mare internațional român Daniel Prodan și cu ocazia partidei cu Osmanlispor, din Grupa L a Ligii Europa, prima disputată de roș-albaștri pe teren propriu după disparița tragică a fostului fundaș al Stelei, din urmă cu o săptămână, la doar 44 de ani.

Minutul 6, dedicat numărului 6
Meciul a fost precedat de un minut de reculegere, moment în care fanii au afișat mesajul: „Didi Prodan, în memora noastră vei fi nemuritor!”, dar și alte bannere pe care era scris numele fostului fundaș.

Mai mult, înainte de meci fanii Stelei au fost instruiți să aplaude în minutul 6 al partidei, tot în memoria lui Didi Prodan, care a jucat timp de 4 ani la Steaua purtând tricoul cu numărul 6.

În weekend, jucătorii Stelei au afișat un banner înainte de partida pierdută în fața Concordiei Chiajna, scor 0-1.

Fostul internațional Daniel Prodan a fost înmormântat, sâmbătă, 19 noiembrie, la cimitirul „Sfântul Ilie” din Pipera, în prezența foștilor colegi din Generația de Aur, dar și a mai multor tehnicieni din Liga I sau prieteni apropiați de-ai fostului jucător.

 Daniel Prodan a încetat din viață în urma unui infarct, pe 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani. Prodan a jucat la Olimpia Satu Mare, Steaua București, Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Rocar București, FC Național și Messina. La echipa națională, fostul fundaș a strâns 54 de selecții.

Publicat: 24 11. 2016, 20:10
Actualizat: 24 11. 2016, 20:13