Din nou DE OSCAR! Spectacol unic realizat de fanii lui Dinamo la Marele Derby, în două acte. VIDEO | Imaginile senzaționale care nu s-au văzut la TV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Un nou derby cu Steaua, o nouă reprezentație de „gală” pentru fanii lui Dinamo, care au pregătit o coregrafie specială, în două „acte” pentru partida cu marea rivală.

Național Arena, transformat în sală de cinema
La scurt timp după ieșirea pe teren a jucătorilor, întreaga peluză ocupată de fanii dinamoviști a fost ocupată de o imensă pânză albă, ce avea desenate doar marginile, pentru a induce ideea unei săli de cinema. Toate luminile de pe Național Arena s-au stins, iar pe uriașa pânză au început să fie proiectate imagini din istoria glorioasă a clubului din Ștefan cel Mare, în acordurile melodiei devenită celebră în anii comunismului ca generic al TVR pentru Telecinemateca (James Last – This Is My Song).

Pe pânza imensă s-au derulat imagini cu Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ionuț Lupescu sau Cătălin Hîldan, într-un clip ce s-a dorit a fi un omagiu adus taților care își duc fiii la stadion.

După acest moment, luminile de pe Arena Națională s-au reaprins, iar uriașa pânză a fost coborâtă, moment în care dinamoviștii au afișat a doua parte a coregrafiei. Așa cum au obișnuit în ultimii ani, dinamoviștii au realizat tot o coregrafie 3D, cu mesajul central:  „Istoria reînvie gloria tinereții, de mână cu cei mici, redăm culoare vieții!”.

Pe primul inel al peluzei și-au făcut apariția trei fani dinamoviști din trei generații diferite (un copil ce ținea în mână un steag, adus la mână de tatăl său și un bătrân) care se îndreptau spre Stadionul Dinamo (reprezentat în înaltul peluzei).

„De filme abia ce ne-am apucat / Voua vi le-am scos demult din cap”, banner Dinamo.

 

 


 

Publicat: 30 11. 2016, 21:32
Actualizat: 01 12. 2016, 10:30