Dielna: „Nu am venit la Dinamo pentru bani!” Cum l-a convins Mutu să semneze și reacția lui Bumba la prezentarea oficială

Claudiu Bumba, Claude Dielna și Rivaldinho au fost prezentați, duminică, la Dinamo, însă doar primii doi au drept de joc în meciul cu Concordia Chiajna, de luni.

Mijlocașul Claudiu Bumba, în vârstă de 23 de ani, se bucură că a ajuns în Ștefan cel Mare și spune că își dorește să înscrie cu CFR Cluj, într-un eventual meci din play-off, formație de care a fost foarte aproape în această iarnă. Bumba va purta tricoul cu numărul 31.

„Mă bucur foarte mult că am semnat cu Dinamo, un club mare în România. Sper ca împreună cu colegii mei în acest an să ne îndeplinim obiectivele. Am fost la un pas de a semna cu CFR Cluj, am fost chiar și in cantonament cu ei, dar nu s-au perfectat niște lucruri acolo.

Important e că am ajuns la Dinamo și voi da 100 la sută pentru acest club. Pentru mine e un obiectiv să-i întâlnesc în play-off și să marchez împotriva lor„, a declarat Bumba.

Dielna: „Banii nu au contat!”

Fundașul francez Claude Dielna, împrumutat de la Sheffield Wednesday, a mărturisit că este pregătit să debuteze la Dinamo. El va purta tricoul cu numărul 15.

„Sunt pregătit, vom vedea ce decide antrenorul. În România e foarte bine. Este frig, este mai frig decât în Anglia, dar îmi place România. Știu că mâine jucăm pe sintetic, dar știam că va fi așa. Ne-am antrenat toată săptămâna pe sintetic. Suntem profesioniști, suntem pregătiți să jucăm pe orice teren

Nu am venit aici pentru bani, am venit să joc. Îl știu pe Adrian Mutu foarte bine, am jucat cu el la Ajaccio în prima ligă din Franța. Am vorbit mult timp cu el și după aceea m-am decis, dar, da, Adrian a contat în decizia mea„, a afirmat fundașul care a mai jucat la FC Istres, CS Sedan-Ardennes, Olympiakos Pireu și Slovan Bratislava.

Rivaldinho: „Sunt fericit că am ajuns la un club mare!”

În schimb, atacantul Rivaldinho, fiul fostului mare fotbalist brazilian Rivaldo, nu are drept de joc în meciul cu Concordia Chiajna. Deși recunoaște că l-au surprins temperaturile din România, Rivaldinho se așteaptă să se adapteze repede la Dinamo.

„Sunt foarte fericit să mă aflu aici, la un club mare. De-abia aștept să joc. Este foarte diferit față de ce e în Brazilia. Acolo sunt 30 de grade, iar aici temperaturile sunt sub 0 grade. Mă voi adapta repede, așa că nu va fi o problemă pentru mine acest lucru.

Tatăl meu m-a ajutat când am avut nevoie, vorbește mereu cu mine și mi-a zis că este un club bun să joc aici, o țară bună în care să joc. Trebuie să mă concentrez doar să joc și va fi totul bine pentru mine aici. Este o plăcere să fiu numărul 9 la Dinamo„, a spus Rivaldinho.

Publicat: 12 02. 2017, 15:07
Actualizat: 12 02. 2017, 15:08