Diego Tristan la Dinamo!

Dinamo nu a mai fost regina transferurilor în acest mercatto. O singură achiziție de marcă, cea a lui Marius Niculae, însă și această mutare se află, deocamdată, sub semnul întrebării.

După remiza de la Târgu Jiu, conducătorii roș-albilor s-au convins că echipa mai are nevoie de întăriri, mai ales în ofensivă. De aceea, acționarii pregătesc o adevărată lovitură. Este vorba de spaniolul Diego Tristan. Atacantul, care a evoluat ultima oară pentru Livorno, este actualmente liber de contract, iar Borcea și compania insistă pentru aducerea sa în „Groapă”. De ce? În primul rând, achiziționarea vârfului de 32 de ani ar constitui o lovitură de imagine extraordinară. Apoi, Mircea Rednic vrea să aibă o concurență acerbă în atac.

Tehnicianul i-a transmis președintelui executiv că are nevoie și de Tristan, pentru că vor fi foarte multe meciuri în acest sezon, Dinamo fiind angrenată în trei competiții majore, campionat, Cupa UEFA și Cupa României. Astfel, antrenorul dorește să creeze concurență între vârfuri, sistemul rotației urmând să fie reactivat. În plus, fotbalistului spaniol ar trebui să i se achite salariul și o eventuală primă de instalare, în total aproximativ 400.000 de euro.

Se află în cădere liberă

Diego Tristan s-a remarcat la Deportivo la Coruña. După ce a plecat de la alb-albaștri, atacantul a ajuns la Bolton, însă nu a reușit să impresioneze în Anglia și s-a întors în țara sa, la Mallorca. Nici aici nu a confirmat, următoarea destinație numindu-se Livorno. În tricoul italienilor, vârful și-a prelungit agonia, mai ales că Livorno a retrogradat în Serie B la finele sezonului trecut.

"În partida de la Târgu Jiu, în afară de Dănciulescu, ceilalți jucători nu m-au mulțumit în ofensivă" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo

1 gol a marcat Diego Tristan în meciurile oficiale din ultimii doi ani

400 de mii de euro îi va costa pe dinamoviști aducerea lui Diego Tristan în „Ștefan cel Mare“

Publicat: 28 07. 2008, 22:40
Actualizat: 29 07. 2008, 11:22