Didi: „Voi marca peste 20 de goluri pentru CFR!”

Atacantul brazilian al CFR-ului, Didi, care a fost nevoit să stea departe de gazon peste jumătate de an, a declarat că așteaptă cu nerăbdare startul Ligii I și că este într-o formă fizică perfectă, reușind să se refacă total după accidentarea suferită la genunchi. Brazilianul are planuri mari în acest sezon și spune că este pregătit să marcheze peste 20 de goluri care să ajute CFR-ul să căștige un nou event.

"Abia aștept să înceapă campionatul! Mi-e foame de fotbal! Genunchiul stâng, la care în iarnă am suferit acea gravă accidentare, s-a refăcut complet. Sunt sută la sută bun de joc. Nu mă mai doare nimic, nu mai simt nicio jenă.Vreau să mă revanșez pentru lunile în care n-am putut ajuta echipa și să dau de două ori sau chiar de trei ori mai multe goluri decât anul trecut. Dacă anul trecut am dat 8 goluri, asta înseamnă că acum o să marchez peste 20!", a spus Didi într-un interviu acordat Evenimentului Zilei.

"Manchester sau Barcelona în Ligă!"

Didi vorbește în continuarea interviului și despre participarea ardelenilor în Liga Campionilor și spune că își dorește măcar un adversar de "superclasă". Brazilianul enumeră printre potențialele adversare și câștigătoarea trofeului din 2007, AC Milan, uitând că "diavolii" nu au reușit să se califice în competiția supremă a cluburilor europene. Totuși, dorința atacantului s-ar putea concretiza dacă CFR-ul ar reuși să se califice în primăvara europeană a Cupei UEFA.


"Un vis! Când am venit la Cluj am crezut că mi s-ar putea împlini acest vis, dar nu speram ca el să se realizeze așa repede. Aș vrea, dacă tot am ajuns aici, să ne batem cu o echipă mare, ca Manchester United, FC Barcelona sau AC Milan! Nu cu toate deodată, ci doar cu una dintre ele, oricare ar fi ea! Aș fi mulțumit dacă aș marca măcar două goluri în grupele Ligii. Ca obiectiv în Ligă, sperăm să terminăm pe locul trei în grupă, pentru a merge mai departe în primăvara europeană, din Cupa UEFA. Ar fi o performanță extraordinară. Știu că e greu, dar suntem campionii României.",
a declarat Didi pentru EVZ.

Publicat: 23 07. 2008, 10:01
Actualizat: 23 07. 2008, 10:34