Dică nu a ascuns numele fundașului pe care l-a dorit încă de la începutul mandatului. Singura condiție ca mutarea să se realizeze

Singurul post neacoperit din echipa lui Nicola Dică este cel de fundaș central, acolo unde antrenorul se poate baza doar pe doi fotbaliști, Mihai Bălașa și Ionuț Larie. Întăririle ar urma să vină la FCSB, dar abia după turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Nicolae Dică trebuie să se descurce, momentan, doar cu doi fundași centrali. În pregătirile din Olanda, tehnicianul a încercat cu Lucian Filip în mijlocul apărării, dar mutarea nu a dat roade. FCSB a ratat transfer după transfer pe postul de fundaș central, iar în conferința de azi Dică a făcut referire la Joao Afonso, cel care a ales liga secundă din Spania, în detrimnetul transferului la FCSB: „Avem nevoie de un fundaș central, dar nu depinde doar de mine sau de conducere. Nu putem transfera imediat. Mi-au fost trimiși niște jucători, i-am văzut, apoi au spus că nu vor sa mai vină, că ei mai așteaptă. Un jucător a preferat să se ducă în liga secundă din Spania, la Cordoba, decât să vină la Steaua și să lupte pentru câștigarea campionatului și pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor”, a declarat Dică, scrie Dolce Sport.

Lucrurile ar urma să se schimbe, după ce Gigi Becali s-a interesat de fundașul campioanei României, Kevin Boli. Hagi a cerut 800.000 de euro, dar și răbdare. Fundașul central nu pleacă înainte de turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Dică s-a arătat încântat de o posibilă trecere a lui Boli la FCSB: „În schimb, Boli este un jucător care îmi place. L-am dorit de când am venit la Steaua, dar nu depinde de mine dacă va ajunge la noi sau nu. Depinde de Viitorul, depinde de jucător dacă vrea să semneze, dar eu sper că va veni la noi”, a adăugat Dică. 

 

Publicat: 20 07. 2017, 20:35
Actualizat: 20 07. 2017, 20:43