Devis Mangia a fost asediat într-o conferință de presă. „Situația reală cu Mitriță? Alex e un jucător foarte bun. Repet!” Ce spune italianul despre plecarea căpitanului la trupa de renume din MLS, deținută de șeicii din vârful lui Manchester City

Alexandru Mitriță, omul cheie al echipei CS Universitatea Craiova, e foarte aproape de un transfer în Major Soccer League, la New York City, fosta formație a unor vedete precum Pirlo, David Viila sau Lampard, însă antrenorul trupei de pe „Ion Oblemenco”, Devis Mangia, a precizat în cadrul unei conferințe de presă, joi după-amiaza, că internaționalul în vârstă de 23 de ani nu se află în blockstart pentru o plecare.

„Dacă rămâne aici, va fi sută la sută concentrat aici. Pot vorbi despre realitate. Situația reală? E aici! Dacă stă aici, eu sunt mulțumit și fericit. Eu zic că dacă Alex stă aici eu sunt mulțumit. În acest moment trebuie să vorbim despre Mitriță în echipă. Vom vedea ce se întâmplă… Dar sunt aici pentru că vreau să câștig fiecare meci. Acum nu se pune problema să plece”, a spus Mangia, în cadrul unei conferințe de presă.

Italianul i-a tachinat pe jurnaliști și a mutat subiectul fără să răspundă în privința unui posibil înlocuitor al căpitanului. „Avem jucători foarte buni aici. Alex e un jucător foarte bun, repet. Prefer să vorbesc despre Viitorul, a insistat Mangia.

Cu Andrei Cristea vârf de sabie, Mangia are două opțiuni în privința sistemului de joc. „Sistemul care s-ar potrivi cel mai bine echipei? Am jucat 4-2-3-1 în decembrie, apoi 4-4-2 mai clar. Eu cred că sunt două sisteme pe care le putem utiliza. Avem mai multe soluții, pentru că toți jucătorii au lucrat foarte, foarte bine în cantonament. Am lucrat în această săptămână, nu am decis echipa pentru duminică. Am idei…”, a continuat Mangia.

CS Universitatea Craiova întalnește Viitorul, duminică, în etapa a 22-a a Ligii 1 Betano.

Publicat: 31 01. 2019, 16:26
Actualizat: 31 01. 2019, 21:24