Detaliul cu care Dinamo ar intra în Liga Campionilor. Ce susține Contra: „Mai mult decât orice altă echipă!”. Își va mai prelungi sau nu contractul „Guriță”?

Dinamo a obținut prima victorie din play-off, abia în etapa a patra, cu CFR Cluj, scor 2-1, iar Cosmin Contra a declarat, la conferința de presă premergătoare meciului cu Astra, că echipa este pe o pantă ascendentă.

  • Astra – Dinamo, luni, de la 20:30

Dinamo a început greu play-off-ul, cu două remize în care nu a marcat și cu o înfrângere în fața FCSB-ului, dar a bifat prima victorie cu CFR Cluj. Contra a recunoscut că s-a așteptat la o cădere, după ce echipa a făcut un final de sezon regulat perfect: „Suntem în creștere. Am avut, după acele trei meciuri din sezonul regulat, plus semifinala cu FCSB, o cădere. Ne așteptam la asta. Dar acum suntem în creștere, vom arăta mai bine în meciurile viitoare. Din statistici, suntem echipa care alergă cel mai mult. Statisticile arată că alergăm cu trei, patru kilometri mai mult decât orice echipă din Liga 1. Și la meciul cu FCSB am alergat mai mult decât ei”.

Contra și oficialii din „Ștefan cel Mare” sunt în pline negocieri în privința prelungirii contractului antrenorului, dar „Guriță” nu a dorit să comenteze prea mult în privința acestui subiect: „Vorbiți cu cei din staff acest aspect, eu mă concentrez pe meciuri. Eu sunt concentrat la ce am de făcut. Sunt doar speculații că plec acum, că am oferte din străinătate, că am ofertă de la Barcelona, de la Milan. Pe mine mă interesează doar Dinamo”, a declarat Contra la conferința de presă.

Publicat: 09 04. 2017, 17:41
Actualizat: 09 04. 2017, 17:49