Detalii „SPUMOASE” în cazul „Mită pentru arbitri”!** Ce i-ar fi oferit de fapt Borcea lui Avram

Cristi Borcea este unul dintre numele grele apărute în scandalul în care președintele CCA Vasile Avram a fost reținut. După ce astăzi au fost publicate stenogramele dintre oficialul lui Dinamo și fostul șef al CCA Vasile Avram, Borcea a intervenit și a ținut să lămurească situația.

„E vorba de șampanie Moet Chadon. Dacă vedeți tot contextul… scrie „ce faci cu 10 șampanii”? Trebuie dat tot! Erau pentru nunta fiului lui Avram.

Nu am cerut niciun arbitru. I-am spus doar „nu poți să nu mi-l mai dai pe Istvan Kovacs”. A venit Torje plângând și mi-a spus că a fost 11m și că arbitrul i-a spus că nu îi dă 11 m nici dacă îi rupe piciorul. Discuția cu Avram a fost dupa meciul cu Sportul. I-am spus că arbitrul ne-a tocat în prima repriză. Convorbirea începe cu „te rog frumus să nu mi-i mai dai pe Alexandru Tudor și Istvan Kovacs”.

„Până anul trecut aveai voie să faci o hârtie prin care puteai recuza unii arbitri. Acesta nu e trafic de influență. A fost o înțelegere tacită între conducătorii de club și Vasile Avram.

Nu îmi este teamă, mă prezint de fiecare dată când voi fi chemat la audieri. Știu că sunt nevinovat” , a spus Cristi Borcea la gsp tv.

Dialogul dintre Borcea și Avram, apărut azi:

Borcea: Deci, câte-ți trebuie? Zi!
Avram: Câte poți tu.
Borcea: Păi zi, câte-ți trebuie, cincizeci, câte vrei…
Avram: Cât?
Borcea: Cincizeci, cât îți trebuie? Ce să faci cu zece… cincizeci… cât…
Avram: Adu-mi cât poți tu. Dar cât mai repede, te rog!”

Publicat: 29 09. 2011, 16:04
Actualizat: 29 09. 2011, 16:13