Deși l-a iubit și ajutat, fotbalul l-a ignorat pe Păunescu la ultimul drum!

Chiar dacă fotbalul a fost una dintre marile sale pasiuni,
fostul președinte de onoare al Craiovei a fost uitat de majoritatea
personajelor din sportul-rege.

Ieri, într-una dintre cele mai călduroase zile de toamnă, Adrian
Păunescu, artizanul împăcării istorice dintre Hagi și Pițurcă în
1999, dar și al celor mai emoționante imnuri din România ale unor
cluburi de fotbal (Rapid și Universitatea Craiova), a fost condus
pe ultimul drum.

Peste două mii de oameni (până și din Republica Moldova) au venit
să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte de onoare al
Craiovei, Adrian Păunescu. Singura excepție au făcut-o oamenii din
fotbal, sport căruia poetul i-a dăruit probabil mult mai mult decât
i s-a oferit.

Tristețe și lacrimi! Așa se pot descrie pe scurt evenimentele de
ieri, de la primele ore ale dimineții până la apus, când trupul
neînsuflețit al marelui poet Adrian Păunescu a fost coborât în
pământul pe care l-a iubit atât de mult. Ateneul Român, Biserica
Boteanu și Cimitirul Bellu au fost neîncăpătoare pentru fanii
dornici să-i acorde o ultimă floare și un rămas bun!

Ignorat de oamenii de fotbal! Mititelu,
singurul prezent

Miile de oameni, printre care suporteri îmbrăcați în culorile
Rapidului și ale Craiovei, au fost prezenți la procesiunea de ieri.
Oltenii, veniți cu fulare care să-i definească, căci doar ei sunt
„dintre români cei mai fierbinți”, i-au cântat îndelung imnul
alb-albaștrilor. Efortul miilor de fani ai lui Păunescu, care au
stat și șapte ore în picioare, nu a fost împărtășit de personajele
din fotbal, care, cu excepția lui Adrian Mititelu, nu s-au
înghesuit să participe la înmormântarea poetului, făcând ca
versurile lui Păunescu „O, biet artist / Rolurile mor / Viața e un
teatru trist” să prindă contur în ziua când artizanul lor ne-a
părăsit.

13 preoți i-au ținut slujba marelui scriitor Adrian Păunescu,
aceasta având loc în trei locuri: Ateneul Român, Biserica Boteanu
și Cimitirul Bellu

Este foarte greu să
vorbești la trecut despre Adrian Păunescu. El a creat acest mit
numit Universitatea Craiova și, datorită cântecelor lui, am devenit
un «sclav» al acestei echipe

Adrian Mititelu, finanțator U Craiova

Alături de Mihai
Eminescu

Adrian Păunescu a fost înmormântat ieri cu onoruri militare.
Mormântul poetului se află pe aceeași alee cu Mihai Eminescu, Marin
Preda, Nichita Stănescu și Eugen Barbu. De altfel, mulți oameni
care i-au citit de-a lungul timpului creațiile îl compară pe Adrian
Păunescu cu poetul național al românilor, Mihai Eminescu.

Publicat: 08 11. 2010, 00:37
Actualizat: 08 11. 2010, 00:42