Derby invizibil. Steaua – Dinamo a avut 171.000 de telespectatori pe Look TV. În martie, turul din semifinalele Cupei de pe ProTV a avut 3,4 milioane telespectatori

Cel mai important meci pe care îl poate oferi campionatul intern, confruntarea dintre Steaua și Dinamo, scor 3-0, a stabilit în acest sezon noi recorduri negative în ceea ce privește expunerea TV. Potrivit paginademedia.ro, meciul de vineri seară a avut o medie de 171.000 de telespectatori pe minut, adică un rating de 0,9. Din pricina acoperirii reduse a postului care deține drepturile de televizare pentru Liga I, Marele Derby al fotbalului românesc a fost inaccesibil pentru majoritatea microbiștilor, iar cifrele de audiență sunt incomparabil mai mici cu ceea ce se înregistra sezonul trecut, la confruntarea din semifinalele Cupei României. Meciul câștigat de Steaua cu 5-2 era difuzat atunci de ProTV și aduna 3,4 milioane de telespectatori pe minut la nivel național.

Ratingurile partidei Steaua – Dinamo:

  • La nivel național, meciul a avut o medie de 171.000 de telespectatori pe minut (0,9 rating), fiind pe locul 15 în top
  • Cei mai mulți dintre telespectatori au fost în mediul rurral, 103.000 de persoane.
  • La nivel urban, meciul a fost urmărit de 59.000 de telespectatori pe minut. Look TV a fost pe poziția a 13-a în top.
  • Pe targetul comercial, telespectatori între 18 și 49 de ani, media audiențelelor a fost de 32.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani. În acest grup de audiență, meciul a fost pe locul 12.
Publicat: 02 11. 2014, 14:26
Actualizat: 02 11. 2014, 15:28