Derby în familie

Finul Dănciulescu i-ar putea strica nașului Lăcătuș bucuria câștigării titlului. Rivalitatea dintre Steaua și Dinamo ascunde și părți „amicale”. Familia antrenorului roș-albaștrilor, Marius Lăcătuș, l-a cununat pe golgheterul „câinilor”, Ionel Dănciulescu.

Deși duminică seară nașul și finul nu vor fi la primul duel pe terenul de joc, derby-ul care urmează va avea o importanță aparte. Și asta deoarece de prestația lui Danciu depinde soarta primului titlu de campion din cariera de tehnician a „Fiarei”.Deocamdată, Lăcătuș conduce în confruntările cu „Corbul” în derby-ul clasic al campionatului. Antrenorul de 44 de ani a stat pe banca Stelei la meciul din tur, atunci când trupa din Ghencea a învins Dinamo cu 1-0.

Famiile Lăcătuș și Dănciulescu sunt foarte apropiate. Ele obișnuiesc să-și petreacă împreună vacanțele și sărbătorile importante. Soția dinamovistului, Mihaela, și cea a stelistului, Mariana, își duc fiicele la aceleași locuri de joacă. Chiar dacă înainte de Dinamo – Steaua „Corbul” a suferit o fractură de piramidă nazală, vârful dorește neapărat să-l înfrunte pe Lăcătuș. Astfel, meciul care valorează cât un campionat ar putea însemna și inversarea rolurilor de „naș” și „fin”.

3 goluri a marcat dinamovistul Dănciulescu în poarta Stelei

6 goluri a înscris stelistul Dănciulescu în derby-urile cu Dinamo

Cătălin MUREȘANU / catalin.muresanu@prosport.ro

Publicat: 29 04. 2008, 21:41