Denis Alibec, demoralizat după ce FCSB a ratat titlul în detrimentul Viitorului. Cu toate acestea, căpitanul roș-albaștrilor aprinde speranțele fanilor: „Sper ca la anul să cântăm împreună „Campionii, campionii…”

Denis Alibec ( suferă după ce echipa sa a ratat titlul de campioană în detrimentul Viitorului, iar postările sale pe rețelele de socializare susțin acest lucru.

Schimbat în minutul 75 al partidei cu Harlem Gnohere, Denis Alibec a urcat în peluză, alături de suporterii prezenți pe stadion. Căpitanul roș-albaștrilor a făcut galerie echipei sale, deși știa deja că nu vor ieși campionii României, după golul marcat de Gabi Iancu pentru Viitorul.

Denis a ținut să-ți exprime din nou admirația pentru suporteri și să le mulțumească pentru susținere . De asemenea, a lansat și o afirmație, prin care aprinde speranțele fanilor: „Mi-a plăcut să fiu alături de voi în peluză, dar sper că la anul să cântăm împreună „Campionii, campionii”.

Denis a marcat 9 goluri pentru FCSB în toate competițiile de la sosirea sa în iarna trecută de la Astra Giurgiu. De asemenea, este golgheterul play-off-ului, cu 6 goluri înscrise, urmat de Hanca, cu 5 reușite și Ciprian Deac, cu 4 goluri. 


Articol scris de Emma Bârsan 

Publicat: 14 05. 2017, 22:37
Actualizat: 14 05. 2017, 22:38