Delegația Stelei, arogantă la sosirea în Botoșani! Steliștii s-au repliat și și-au salutat până la urmă suporterii

UPDATE: Până la urmă, steliștii au coborât din camere și le-au acordat autografe celor aflați în fața hotelului, imediat după ce au cinat. Conducerea a reacționat după ce publicațiile locale, dar și suporterii au condamnat atitudinea arogantă afișată la sosire.


Steaua este departe de respectul pe care echipele moderne îl etalează în relația cu fanii lor, deși campioana României a respirat constant aer eurpean în ultimii ani. Oficialii grupării din Ghencea au de fiecare dată grijă să-și țină suporterii departe de echipă.

După episodul Brăila, acolo unde fanii au fost lăsați cu mâinile întinse și cu ochii în soare după un meci amical, a urmat povestea Botoșani, un alt oraș privat până acum de vizita granzilor din România. Steaua a ajuns sâmbătă seara în orașul din Nordul Moldovei, iar oficialii echipei au avut grijă să etaleze cât mai multă aroganță în fața steliștilor care i-au primit cu mult entuziasm.

Conform monitorulbt.ro, suporterii strânși în fața hotelului au fost ignorați aproape în totalitate de cei din delegația Stelei. Doar Ciprian Tătărușanu și Adrian Cristea au acceptat să se pozeze cu fanii și să le ofere autografe. Nu înainte însă de a se asigura că aceștia nu lucrează în presă.

Explicația pentru această atitudine a fost oferită de ofițerul de presă a campioanei, care este de părere că acesta este drumul spre glorie: „Noi avem o politică ca în cupele europene. Când dăm declarații o facem doar în cadru organizat și la panoul cu sponsori, nu ca cei de la Dinamo care dau declarații de pe Arcul de Triumf și de pe Palatul Victoria și uite unde au ajuns. Dacă e după noi nu anunțăm niciodată presa când ieșim din hotel sau ce program avem nu că am avea ceva cu voi, cei din presa locală. Ne vedem mâine la meci și vorbim la conferința de presă de după meci”, a explicat reprezentantul Stelei în relația cu presa, conform Monitorul de Botoșani.

Pentru a se asigura că nu sunt deranjați de propriii suporteri, conducerea Stelei a decis ca echipa să fie constant păzită de mai multe gărzi de corp, care au făcut deplasarea cu delegația campioanei.

FC Botoșani – Steaua se va disputa duminică, de la ora 17.00.

Vezi mai multe imagini pe botosaneanul.ro!

Publicat: 21 09. 2013, 21:35
Actualizat: 21 09. 2013, 21:36