Definiția chinului: Issa Ba! Vechile accidentări îi pun tot mai multe probleme mijlocașului. Prin ce calvar trece:

Issa Ba (31 ani) se luptă din răsputeri cu accidentările care îi fac din ce în ce mai multe probleme
Operația de la genunchiul drept, suferită pe vremea când juca la Auxerre, l-a afectat cel mai mult

Accidentările grave sunt coșmarul oricărui fotbalist. Uneori, chinul e atât de mare, încât gândurile retragerii încolțesc în minte mult mai devreme decât ar fi normal. Issa Ba nu se gândește încă să-și încheie cariera, dar se luptă din răsputeri cu problemele de sănătate cu care se întâlnește tot mai des. În cantonamentul de la Poiana Brașov, el a cerut staff-ului tehnic să se antreneze separat, pe porțiuni cu mai puțină gheață, fiindcă se temea să nu îi recidiveze problemele de la genunchi. Chiar și menajat, necazurile au continuat, iar la ultimul antrenament dinaintea partidei de verificare de la Vulcan, din urmă cu două săptămâni, s-a lovit puternic la tendonul lui Ahile. Din nou suferință și aproape o săptămână de pauză!

„Putea juca în 60 la sută din meciuri”
Acum, în cantonamentul din Spania, senegalezul acuză iar probleme medicale, acompaniate de grimase de durere. Echipa ProSport i-a surprins ambii genunchi, dintr-un unghi care favorizează observarea clară a problemelor (foto mic). Cel drept poartă urmele unei operații complicate. „Issa s-a operat la genunchi în Franța, iar când a ajuns la Târgu Mureș știam despre problema lui. Fusese o intervenție pentru repararea ligamentelor la genunchiul drept, dar cred că nu și-a revenit niciodată complet. Nu putea juca decât în 60 la sută din meciuri, iar antrenamente cu res­tul echipei nu putea face decât două sau trei săptămânal. În rest, câteva alergări ușoare”, a explicat un fost conducător al lui FCM Târgu Mureș, din perioada în care Issa Ba juca acolo.

Merge la vraci pentru că îi e frică de operație
Problemele cu care a rămas la genunchiul drept l-au determinat pe jucător să nu mai vrea o altă intervenție, chiar dacă s-ar fi impus, la finalul lui august 2012. În urma meciului tur cu Metalist Harkov (1-2), Ba s-a accidentat grav și la celălalt genunchi, dar a refuzat să meargă la Istanbul pentru a se opera la clinica Acibadem. A preferat să se ducă în Senegal pentru a urma un tratament nonconformist, la un vraci. Chiar dacă Dinamo i-a pus în contract o clauză conform căruia nu-l va mai plăti dacă nu se va întoarce refăcut!

Mijlocașul și-a revenit atunci, numai că în acest moment vechile leziuni, influențate și de programul infernal de antrenamente specific acestei perioade, îl afectează din ce în ce mai mult pe mijlocaș. Cel mai bun exemplu: momentele tot mai dese când senegalezul cere intervenția medicilor în timpul antrenamentelor din Spania.


„U” Cluj a oferit 400.000 de euro pentru mijlocaș în 2011, dar când i-a fost descoperită operația de la genunchi ardelenii nu și l-au mai dorit. La fel a procedat și Rapid, pe vremea când clubul era condus de Dinu Gheorghe


CAZ ASEMĂ‚NĂ‚TOR
Problemele lui Ledley King

Ledley King, fostul căpitan și simbol al lui Tottenham, recent retras din activitate, nu putea juca decât în maximum 20 de meciuri pe sezon și făcea mereu antrenamente ușoare, din cauza unor probleme cronice la genunchi. „Nu este nimic de operat, ci doar de gestionat. Genunchii i se umflă după fiecare meci și ar avea nevoie de șapte zile de recuperare, dar nu există timp. Totuși, când se află pe teren, avem șanse mai mari să câștigăm”, declara antrenorul Harry Redknapp în 2008.

Publicat: 07 02. 2013, 09:33
Actualizat: 07 02. 2013, 09:34