Decret de la Palat! Tătărușanu** în locul Zapata

După eșecul cu 1-3 suferit sâmbătă, în meciul cu Ceahlăul,
„11”-le Stelei ar putea arăta altfel la meciul următor, cu CFR
Cluj. Gigi Becali și-a spus opinia după meciul cu Ceahlăul. Fără
a-l amenința în vreun fel pe Stoichiță, patronul și-a expus
reproșurile în privința alcătuirii primului „11”. „Tănase nu are ce
căuta al doilea vârf! Stoichiță se crede vreun geniu de încearcă
ceva ce nu a descoperit nimeni înaintea lui? Așa insista și Hagi cu
Boștină. Tănase poate juca doar mijlocaș. Apoi, de ce m-a bătut la
cap să-l iau pe Parpas și el îl bagă tot pe Baciu? Nu înțeleg de ce
Petre Marin e titular, după ce i-am adus pe Karamyeni. Bine, mă,
nici măcar unul dintre ei să nu fie în primul «11»? Și de ce am
jucat cu doi închizători și nu l-a băgat pe Toja?”, s-a întrebat
patronul. Ținând cont și de suspendarea lui Nicoliță, care a luat
„roșu” la Cluj, Steaua va arăta cu siguranță altfel.

Echipa pe care o vrea patronul cu CFR:
Tătărușanu – Golanski, Parpas, Tudose, Art. Karamyan – Szekely, Ov.
Petre, Toja, Tănase – Kapetanos, Stancu

Publicat: 22 02. 2010, 09:15
Actualizat: 22 02. 2010, 09:33