Declarația care îl va înfuria pe Florin Talpan. „FCSB trebuie să joace în Ghencea, asta-i Steaua!”

Ioan Andone, unul dintre prietenii lui Gigi Becali din fotbalul românesc, a vorbit despre războiul pe care îl duce patronul celor de la FCSB cu Florin Talpan și MApN, iar acesta a sărit în apărarea latifundiarului din Pipera.

Managerul general al celor de la FC Voluntari este de părere că echipa lui Gigi Becali este continuatoarea formației care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Mai mult, Ioan Andone a cerut ca vicecampioana României să fie lăsată să joace pe noul stadion din Ghencea, toate acestea deoarece ”nu e făcut stadionul din banii Armatei”.

Declarația lui Ioan Andone îl va înfuria pe Florin Talpan

”Eu cred că asta-i Steaua! E continuatoarea! Cealaltă? E o prostie lupta aia de acolo! Sunt tare curios cine devine proprietar pe stadion. Cum să fie Armata când se face pe banii noștri? Cine conduce stadionul? Talpan? Cu ce bani e făcut stadionul? Cu banii noștri, din taxele pe care le plătim. 

Păi, cum să hotărască Talpan sau Ministrul Apărării? (…) Acolo trebuie să joace și FCSB, care eu cred că asta-i Steaua! Nu e făcut stadionul din banii Armatei, trebuie să joace acolo! Merită Armata un asemenea stadion? Câte terenuri sunt libere în București de ce nu s-a investit într-un alt stadion? Uitați-vă la Dinamo, care rămâne fără stadion. Nu e corect!”, a declarat Ioan Andone, conform gsp.ro.

Noul stadion Steaua are o capacitate totală de 31.254 de locuri și o suprafață desfășurată pe 70.000 mp. Arena va avea 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere) cu un total de  48 de locuri, 1.070 mp de spațiu de expunere (muzeu) și 980 mp de spații comerciale, restaurant pitch-view/ bar sky view.  Mai mult, jucătorii vor avea la dispoziție sală de forță și de recuperare, punct medical de prim ajutor, sală de conferință și un restaurant.

  • 94.672.020 de euro costă noul stadion din Ghencea
Publicat: 20 02. 2020, 08:27
Actualizat: 20 02. 2020, 08:32