Decizie definitivă: Eugen Trică a pierdut litigiul cu FC U Craiova! Câți bani cerea fostul antrenor al oltenilor

Eugen Trica antrenor FCU Craiova 1948

Eugen Trică, 45 de ani, e liber de contract după despărțirea de FC U Craiova, iar acum a pierdut și procesul de la FRF cu fosta sa echipă.

Antrenorul care a promovat echipa lui Adrian Mititelu în Liga 2 și în Liga 1 a mers la FRF pentru a-și cere dreptatea într-un litigiu cu FC U Craiova. Este vorba despre anul 2020, când Trică a fost dat afară de patronul oltenilor. Eugen Trică a cerut să i se plătească despăgubiri de 50.000 de euro, însă FRF a decis că acest lucru nu e posibil. Singura șansă a tehnicianului e să facă recurs la TAS.

„FRF respinge recursul ca nefondat. Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare. Pronunțată astăzi, 26.08.2021, în ședință nepublică, la sediul FRF din București, str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2”, se arată pe site-ul Comisiei de Recurs a FRF.

Trică a antrenat Craiova, deși era în litigiu cu clubul!

Chiar dacă era în litigiu cu echipa olteană, Adrian Mititelu l-a readus la echipă pe Eugen Trică, iar acesta a reușit să promoveze și în Liga 1, fiind schimbat apoi cu Adrian Mutu.

Trică declara la momentul respectiv, pentru ProSport, că va continua litigiul de la FRF, chiar dacă revenise pe banca oltenilor.

„Legat de litigiul din trecut pot să anunț că el va merge înainte. Când am venit la club le-am zis să discutăm, să ne înțelegem. Era penibil ca antrenorul să fie în litigiu cu clubul. Ei au zis că să îl las să meargă mai departe, iar, dacă voi câștiga, îmi vor da banii. Eu am făcut primul pas, dar nu au dorit să îl stingem atunci” – Eugen Trică

Publicat: 29 08. 2021, 14:01
Actualizat: 29 08. 2021, 14:01