Deac, aproape de o revenire de SENZAȚIE în Liga 1!** Motivul pentru care a fost trimis de Magath la echipa a doua a lui Schalke

Deac bate pasul pe loc la Schalke, iar la vară ar putea pleca de
la „mineri”. CFR îl vânează, după ce l-a vrut și în iarnă, dar nu
poate susține singură contractul jucătorului. „Îl așteptăm,
dar oare îl dă Schalke?”
, se întreabă Paszkany.

Ralf Rangnick, înlocuitorul lui Felix Magath, nu-l cunoaște încă
foarte bine pe Deac, iar presa din Germania scrie că mijlocașul
român, alături de Baumjohann, Karimi, Escudero, Junmin Hao,
Pliatsikas, Avelar, Plestan, Edu, Charisteas și Sarpei, ar putea
avea emoții în privința rămânerii la Schalke din vară, dacă nu va
confirma sub comanda noului tehnician.

„O să am timp să cunosc toți jucătorii, fiecare va primi
o șansă din partea mea de a demonstra că merită să rămână la
echipă.”
, a declarat Ralf Rangnick pentru kicker.de.

Vestea e însă îmbucurătoare pentru CFR! Campioana și-a luat cei
3 milioane pe jucător în septembrie, dar l-ar vrea înapoi, deși
„minerii” n-au oficializat încă despărțirea de jucător.

„Nu am primit nicio înștiințare oficială de la Schalke
că ar dori să îl împrumute pe Deac, dar el este oricând binevenit
la Cluj. E un jucător foarte drag nouă, voi ține cu el în meciul de
Ligă cu Inter”,
a dezvăluit Arpad Paszkany, boss-ul lui
CFR.

Trimis
fără motiv întemeiat la echipa a doua!

Deac a trecut printr-o perioadă neagră la Schalke în ultimele zile
ale lui Magath pe banca „minerilor”. „Într-o zi, a venit la
antrenament răcit. Când l-a văzut medicul a sărit ca ars și l-a
trimis acasă, de teamă să nu-i îmbolnăvească și pe ceilalți. Magath
a crezut că băiatul s-a dat lovit și, drept pedeapsă, l-a trimis la
echipa a doua!”
, dezvăluie un apropiat conflictul lui
Magath cu jucătorul.

Deac mai are, din vară, încă 4 ani de contract cu Schalke, club
care-l plătește cu 75.000 de euro pe lună, cu tot cu taxe. Tocmai
din acest motiv, salariul mare, CFR ia în calcul pentru noul sezon
doar un împrumut al lui Ciprian.

PREZENȚELE LUI DEAC ÎN TRICOUL LUI
SCHALKE

Rezervă – Hannover (1-2) – Bundesliga
Rezervă – Hoffenheim (0-2) – Bundesliga
’45 Titular – Lyon (0-1) – Champions League
’45 Titular – Borussia DTD (1-3) – Bundesliga
Rezervă – Sttutgart (2-2) – Bundesliga
Rezervă – Leverkusen (0-1) – Bundesliga
’45 Titular – Hoffenheim (0-1) – Bundesliga
Rezervă – Nurnberg (3-2) – Cupă

3 meciuri a
bifat Deac pentru Schalke, toate ca titular, însă de fiecare dată a
ieșit la pauză. Cu el în teren, nemții n-au câștigat niciun
meci

300 de mii de
euro e cel mai mare salariu actual la CFR, cel al italianului
Roberto de Zerbi

900 de mii de
euro, cu tot cu taxe, e salariul anual al lui Deac la Schalke,
dublu față de cel al lui De Zerbi

„CFR va investi cu siguranță din vară puternic în echipă,
fiindcă nimănui nu-i convine pe ce loc este echipa acum”,

Ciprian Deac, la CFR-Sportul

„Ciprian este oricând bine venit la Cluj. E un jucător
foarte drag nouă. În duelul Inter – Schalke eu, personal, voi ține
cu Deac
„, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

Publicat: 24 03. 2011, 18:29
Actualizat: 24 03. 2011, 19:22