Dayro Moreno: „Eu n-aș fi plecat în Italia, la Catania!”

Dayro Moreno este fotbalistul de la care toată lumea așteaptă „să explodeze” în campionatul care vine. Mijlocașul columbian în vârstă de 23 de ani le promite suporterilor că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a-i face fericiți.

Asta, deși în amicalul cu Swindon Town (eșalonul al III-lea din Anglia), încheiat cu scorul de 2-2, după ce românii au fost conduși cu 2-0, atât el Dayro, cât și colegii săi au practicat un fotbal sub așteptări. „Și noi suntem supărați pentru evoluția de ieri. Suporterii însă să fie liniștiți, să nu se sperie, deoarece sunt doar meciuri de pregătire, iar adevărata față se va vedea în jocurile oficiale, care contează cu adevărat. Ne pregătim bine, muncim la antrenamente și suntem serioși”, a ținut să precizeze columbianul, care se simte acum bine la Steaua.

Sunt mai matur ca înainte

„Am trecut peste perioada de acomodare, am devenit mai matur și mai stăpân pe forțele mele. Vreau să profit de șansa care mi-a fost oferită și să le demonstrez suporterilor de ce sunt în stare”, promite Dayro, cel care ar putea suplini plecarea lui Dică la Catania. „Dică a făcut multe lucruri bune aici. Prin plecarea lui a lăsat un gol, dar sperăm să îi facem uitată absența”, a completat columbianul, care nu ar fi lăsat sub nicio formă Steaua pentru a evolua la Catania: „Fără să discreditez Catania, nu aș merge acolo dacă mi s-ar oferi șansa, pentru că la Steaua mă simt foarte bine, fiind un club de talie europeană”.

"Am fost foarte trist când am aflat că a plecat Ilie. A fost omul care a contribuit la venirea mea în România" – Dayro Moreno, atacant Steaua

Publicat: 11 07. 2008, 21:27
Actualizat: 12 07. 2008, 14:33