Daniel Pancu și-a pus dorința pentru noul an: „Vreau ca Poli Iași să termine campionatul în primele zece” | EXCLUSIV

În ciuda faptului că Poli Iași se află pe loc retrogradabil la finalul turului, iar problemele financiare încă nu au fost rezolvate în totalitate, antrenorul Daniel Pancu rămâne optimist.

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani este încrezător că echipa din Copou va arăta mult mai bine în retur, iar dorința sa este ca Poli Iași să se claseze la final în primele zece.

Daniel Pancu își dorește ca 2021 să-i aducă lui Poli Iași o clasare în primele 10 din Liga 1

La final de an, Pancone privește în urmă și spune că 2020 a fost un an greu pentru el din punct de vedere profesional.

„A fost un an greu și este important să-l termin sănătos. Anul profesional a fost foarte greu, început într-un mod nedorit de mine la Rapid, cu multă neșansă în trei jocuri, după care am fost demis. A urmat perioada scurtă ca președinte, dar nu am reușit să promovăm, apoi am venit la Iași într-o situație grea, poate cea mai grea situație din ultimii ani.

O echipă preluată din mers, cu multe schimbări de jucători, cu multe probleme financiare, iarăși câteva jocuri în care am avut neșanșă, dar sunt mulțumit de modul cum am terminat turul și sunt convins că vom arăta mult mai bine în retur. Îmi doresc în primul rând sănătate în noul an, iar pe plan profesional, dacă ar fi să am o dorință pentru 2021, ar fi ca Politehnica Iași să termine în primele zece echipe ale campionatului”, a declarat Daniel Pancu pentru ProSport.

Daniel Pancu, vacanță cu vizionări de jucători

Tehnicianul Iașiului a „uitat” de fotbal doar 2-3 zile în vacanță, celelalte zile petrecându-le urmărind jucători.

„Am petrecut în familie Crăciunul, ca de obicei. Am urmărit mai mulți jucători la început de vacanță, apoi 3 zile am vrut să nu mă gândesc la fotbal, după care ieri și alaltăieri iarăși am urmărit mulți fotbaliști, multe propuneri. Jucătorii încă așteaptă, sunt mulți jucători buni care mai așteaptă oferte, probabil ei se vor elibera cumva în momentul în care va începe campionatul în România.

Și de asta este greu pentru toate echipele. Avem nevoie de concurență, pentru că se va juca într-un ritm infernal. Este nevoie ca absolut toți jucătorii să poată juca titulari, pentru că va fi un retur foarte greu, foarte comprimat și e nevoie să avem două echipe. Sper să fim inspirați la transferuri. Nu vrem să aducem mulți, îmi doresc 3-4 jucători care să se impună”, a mai spus Daniel Pancu.

Vacanță prelungită pentru mai mulți jucători străini

Poli Iași s-a reunit luni, dar nu în efectiv complet, mai mulți jucători străini urmând să revină la pregătire pe 3 ianuarie. Ieșenii se vor pregăti până pe 30 decembrie, vor urma apoi alte trei zile libere (31 decembrie, 1 și 2 ianuarie), iar pe 3 ianuarie sunt așteptați în Copou toți jucătorii.

Pancu a explicat de ce a decis să le dea o vacanță mai lungă jucătorilor străini. „A fost o vacanță cam scurtă, dar absolut meritată pentru toată lumea. Aș fi preferat și eu ca jucătorii să mai aibă măcar o săptămână în plus, dar ne așteaptă un retur mai greu decât a fost turul și nu ne permiteam să le fi dat mai multe zile. Oricum străinii se vor întoare majoritatea pe 3 ianuarie, dar la ei e un caz mai special.

Unii dintre ei nu mai fuseseră de aproape un an acasă, pentru că venit pandemia și este important să se întoarcă bine refăcuți din punct de vedere mental. În România este cea mai scurtă vacanță a mea, dar în străinătate am mai avut vacanțe de câteva zile, în Italia am avut chiar o vacanță de 5 zile între tur și retur”, a declarat antrenorul Politehnicii, care le-a prescris împreună cu preparatorii fizici un program de pregătire pentru acasă elevilor săi: „Băieții au un program individual, sper să-l respecte. Se vor antrena inclusiv pe Zoom. Am pornit foarte greu la drum, cu o echipă care venea după o perioadă grea. Mentalul a fost foarte greu de refăcut, dar acum spre final și în ultimele două jocuri echipa a arătat un nivel bun, în primul rând fizic. Am arătat potență fizică, au fost două jocuri dominate.

Cu excepția ultimelor 10 minute din meciul cu Hermannstadt, echipa a arătat foarte bine din punctul acesta de vedere. Câteva zile în plus de vacanță ar fi dus cu siguranță la pierderea acestei stări, a tonusului de competiție”.

Publicat: 28 12. 2020, 23:30