Dănciulescu visează la cuplul Andone-Rednic

ProSport a dezvăluit în ediția de miercuri că Andone i-a propus lui Rednic o colaborare la Dinamo din postura de director tehnic. Deși „Puriul" a refuzat, spunând că are prea mulți asistenți, iar Borcea a exclus o revenire a „Fălcosului" în „Ștefan cel Mare", unii dintre jucătorii care au mai lucrat cu Ando la Dinamo agreează faptul că fostul tehnician al celor de la CFR să se întoarcă în „Groapă". „Atât Andone, cât și Rednic au făcut lucruri excelente la Dinamo. Dacă ei se pot înțelege și conlucra la fel de bine acum așa cum au făcut-o și pe teren ca fotbaliști, ar fi foarte bine pentru echipă. Dar cred că e greu de realizat așa ceva", a declarat Ionel Dănciulescu. „Oricum, nea Mircea (n.r. - Rednic) este antrenorul nostru acum și avem încredere totală în el. Are contract doi ani și nu cred că vor fi schimbări prea curând", a încheiat „Corbul".

ProSport a dezvăluit în ediția de miercuri că Andone i-a propus lui Rednic o colaborare la Dinamo din postura de director tehnic. Deși „Puriul” a refuzat, spunând că are prea mulți asistenți, iar Borcea a exclus o revenire a „Fălcosului” în „Ștefan cel Mare”, unii dintre jucătorii care au mai lucrat cu Ando la Dinamo agreează faptul că fostul tehnician al celor de la CFR să se întoarcă în „Groapă”. „Atât Andone, cât și Rednic au făcut lucruri excelente la Dinamo. Dacă ei se pot înțelege și conlucra la fel de bine acum așa cum au făcut-o și pe teren ca fotbaliști, ar fi foarte bine pentru echipă. Dar cred că e greu de realizat așa ceva”, a declarat Ionel Dănciulescu. „Oricum, nea Mircea (n.r. – Rednic) este antrenorul nostru acum și avem încredere totală în el. Are contract doi ani și nu cred că vor fi schimbări prea curând”, a încheiat „Corbul”.

Publicat: 04 09. 2008, 23:34