Dănciulescu: „Funcția e mai puțin importantă. Voi fi alături de Dinamo cât timp va fi nevoie de mine”. Ce spune de revenirea lui Stoican

După înlocuirea lui Mihai Teja cu Flavius Stoican, Ionel Dănciulescu nu a mai stat pe bancă sâmbătă, la meciul cu Ceahlăul, așa cum făcuse la meciurile precedente ale „câinilor”. Îndepărtarea fostului golgheter ar putea fi permanentă, existând chiar posibilitatea ca lui Dănciulescu să nu i se mai ofere decât un rol decorativ, precum cel al lui Duckadam la FCSB, de director de imagine.

Dănciulescu a luat loc în lojă și a declarat după meci că va fi alături de echipă atâta timp cât se dorește păstrarea sa la club, indiferent de funcția pe care o va ocupa în cadrul acestuia.

„Funcția e mai puțin importantă, contează caracterul. Voi fi alături de Dinamo cât timp va fi nevoie de mine. Eu cred că nu am dezamăgit niciodată clubul. Atmosfera este bună la echipă. Cea mai bună soluție era să vină Flavius, pentru că nu era plecat de mult timp, cunoaște lotul. Sunt convins că va face treabă bună”, a spus Dănciulescu la Dolce Sport.

Dinamo a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Gheorghe Grozav (min. 18 și 51) și Marius Niculae (min. 83) pentru gazde și Milos Markovici (min. 17) pentru oaspeți.

Publicat: 15 03. 2015, 11:55
Actualizat: 15 03. 2015, 11:56