Dănciulescu a spus „adio” carierei de jucător și va prelua un post de conducere: „Va fi Zidane de la Dinamo”

Tricoul cu numărul 25 purtat de „Danciu” va merge către muzeul clubului, iar ghetele sale i-au fost dăruite unui junior de 8 ani al roș-albilor

Unul dintre cei mai importanți atacanți pe care i-a avut fotbalul românesc în ultimii 20 de ani s-a retras, ieri, din activitatea de jucător. Anunțul a fost făcut într-un cadru fastuos, la hotelul patronului Ionuț Negoiță. Precedată de un clip emoționant în care vedeta a fost Dănciulescu, a cărui semnificație era despărțirea fotbalistului de gazon și vestiare, conferința de presă a atins aproape toate momentele importante din cariera jucătorului. „A venit și acest moment, al despărțirii, dar există viață și după fotbal. Voi încerca să ajut clubul din calitatea de conducător”, a precizat „Danciu”, după care a primit din partea lui Negoiță un sacou, „uniforma” noii sale meserii. „Va fi un fel de Zidane al lui Dinamo. E important că Dănciulescu crede în proiectul nostru”, a completat bossul „câinilor”, care, cel mai probabil, îi va oferi lui Ionel postul de director sportiv.” Eu am convingerea că ar putea fi și un antrenor foarte bun. E o misiune mai grea, depinzi de alții. I se oferă o șansă deosebită, este un profesionist incontestabil”, a spus Cornel Dinu, prezent și el la eveniment.

După ce și-a „donat” tricoul cu numărul 25 către muzeul clubului, ce urmează a fi inaugurat, Dănciulescu i-a dăruit ghetele unui puști de 8 ani, de la grupele de juniori ale roș-albilor. În primăvară, clubul plănuiește un meci de retragere pentru Ionel, pe Arena Națională.

Nu a fost o decizie ușoară. Am ales să mă retrag de la Dinamo,  am dorit să joc ultimul meci pentru Dinamo. Există viață și după ce te lași de fotbal
Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo

 

Publicat: 13 11. 2013, 09:38
Actualizat: 13 11. 2013, 15:33