Dănciulescu a ajuns pe 4 în topul jucătorilor cu cele mai multe prezențe în Liga 1!** Câte meciuri îl despart pentru a deveni LIDER all-time

Atacantul formației Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a ajuns, după etapa a XX-a a Ligii I, la numărul de 471 de meciuri disputate în prima ligă, depășindu-l pe fostul portar Costel Câmpeanu, numit și „Burebista” datorită longevității carierei sale, informează site-ul oficial al FRF.

Dănciulescu se situează în acest moment pe locul patru în ierarhia all-time și îl despart 20 de partide pentru a deveni liderul acestui clasament, condus din 1987 de Costică Ștefănescu.

Meciul de la Târgu Jiu contra formației Pandurii Târgu Jiu a fost pentru Dinamo al 1.900-lea din primul eșalon. Același meci a însemnat pentru tehnicianul dinamoviștilor, Liviu Ciobotariu, cel de-al 50-lea în calitate de principal la nivelul Ligii I.

Petrolul Ploiești a suferit în Giulești, pe terenul unei rivale, FC Rapid, cea de-a 500-a înfrângere pe prima scenă. Tot la acest meci, tapidistul Ciprian Deac s-a aflat la meciul 100 în Liga I.

În cadrul etapei a XX-a a Ligii I șapte fotbaliști au debutat pe prima scenă: Laionel (Astra Ploiești), Drugă (Ceahlăul Piatra Neamț), R. Dumitru (Pandurii Târgu Jiu), Alvaro Silva, Younes Hamza (ambii Petrolul Ploiești), Anderson si Nsereko (ambii FC Vaslui).

Un debut s-a înregistrat și la nivelul arbitrilor, în persoana clujeanului Horațiu Feșnic.

Tot în acest weekend s-a întâmplat prima oară în acest sezon când Sportul Studențesc a legat două victorii consecutive.

MEDIAFAX

Publicat: 13 03. 2012, 14:16
Actualizat: 13 03. 2012, 14:18