Dan Petrescu e alături de Dumitrescu:** „Sper să stea mult la Steaua, deși ar fi un miracol”

Dan Petrescu s-a reîntors în România după 8 luni de zile
petrecute pe pământ rusesc. „Bursucul” a ținut să fie prezent la
ziua ficei sale, Jennifer, după cara va pleca din nou în Rusia,
acolo unde spune că are foarte mult de muncă cu echipa sa, Kuban
Krasnodar. Plecat de Unirea Urziceni, Petrescu spune că regretă
situația echipei pe care a făcut-o campioană. Fostul jucător al lui
Chelsea și-ar dori să-i ajute pe ialomițeni, însă susține că abia
la anul ar putea cumpăra jucător de la Urziceni.

„Deocamdată mergem bine în Rusia, am avut șapte victorii
la rând, nu e ușor într-o ligă atât de puternică. E clar că suferă
comunicarea, nu ne înțelegem așa de bine, dar după 8 luni mă cunosc
și ei mai bine, îi cunosc și eu mai bine și parcă echipă joacă mai
bine în returul de campionat. Îmi pare rău de situația de la
Urziceni. Îmi doresc jucători de acolo, dar acum nu putem cumpără,
poate la anul, dacă vom reuși să promovăm”

Dan Petrescu susține că vorbește foarte des cu noul antrenor al
Stelei, Ilie Dumitrescu, pe care îl încurajează și îl susține:
„Țin mereu legătură cu Ilie Dumitrescu, îl încurajez, sper
să aibă viață cât mai lungă în Ghencea pentru că cine stă acolo
mult, e chiar un miracol, până acum nu a reușit nimeni asta. Sper
din tot sufletul că va sta mult la Steaua pentru că știu că el
iubește acest club cu adevărat”
, a declarat Dan Petrescu
la Sport.ro.

Publicat: 22 08. 2010, 17:43
Actualizat: 22 08. 2010, 17:58