Dan Petrescu: „Asta e România. Fiecare țipă. Ce a făcut CFR Cluj?” De ce a încheiat „Bursucul” nervos meciul care i-a adus a treia victorie consecutivă

CFR Cluj a învins în deplasare, scor 2-0, pe CSM Poli Iași, într-o partidă care „din exterior” a părut controlată total de echipa din Gruia. Totuși, Dan Petrescu a declarat că moldovenii au dominat jocul și și-a felicitat adversarii de azi.

„Bursucul” s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa și și a recunoscut că CFR a suferit la Iași: „Mulțumit de rezultat mai mult decât de joc. Am început foarte rău, iar CSM Iași a jucat mai bine în prima repriză decât noi. Uneori joci mai rău și dau două goluri. Poli Iași a dominat azi, a avut posesia. Felicit echipa gazdă, ăsta e rezultatul, dar clar că ei au jucat mai bine. În repriza a doua am ținut mai mult de minge și au alergat ei mai mult. După două meciuri bune… azi nu a fost un meci așa de bun, dar rezultatul contează”, a declarat Petrescu la DigiSport. 

Primul gol al CFR-ulu a venit după un penalty contestat de moldoveni. Andrei Mureșan l-a tras inițial pe Platini, care, din cădere, l-a doborât și pe fundașul central: „Asta e România. Fiecare țipă. Ce a făcut CFR Cluj? Așa o să zic și eu la meciul următor, mă tem pentru meciul următor. Care țipă mai tare are succes”, a adăugat antrenorul. 

Cu această vicorie, CFR Cluj a egalat liderul FC Botoșani. Echipa din Gruia a remizat doar în prima etapă, 1-1 cu FC Botoșani, urmând trei victorii la rând: 2-0 cu Viitorul, 3-0 cu Gaz Metan și 2-0 cu CSM Poli Iași

Publicat: 05 08. 2017, 23:37
Actualizat: 05 08. 2017, 23:38