Dan Nistor, declarație cu bătaie lungă după 3-3 cu FCSB. Către colegi, dar și pentru fani: „Sunt impardonabile!”

Dinamo a remizat pe Național Arena, duminică seara, scor 3-3 (1-1), cu FCSB, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii 1 Betano. FCSB a condus de trei ori, dar trupa lui Florin Bratu a revenit de fiecare dată. Căpitanul trupei din Ștefan cel Mare, Dan Nistor, a avut o evoluție precisă, concretizată prin golul de 2-2. Fostul mijlocaș de la Pandurii, Evian și CFR spune că Dinamo impresionează prin forța grupului.

„Sunt mulțumit, este un rezultat echitabil. Mă bucură cel mai mult că am reușit să revenim de trei ori. Și cu Voluntari am fost conduși și am revenit. Sper ca pe viitor să nu mai facem aceste greșeli. Sunt impardonabile din punctul meu de vedere. A fost o sărbătoare atât pe teren, cât și în tribună, dar gazonul a lăsat de dorit. Ne așteaptă un meci greu la Mediaș, dar mergem să câștigăm.

Am trecut cu brio testul. Dacă am reușit să revenim de trei ori, înseamnă că avem forță, avem un grup unit”, a spus, la finalul meciului cu FCSB, Dan Nistor. Mijlocașul a făcut referire la seria de erori din defensivă ale colegilor săi, greșeli care au condus la golurile gazdelor. Etapa viitoare, Dinamo întâlnește Gaz Metan.

 

Publicat: 30 07. 2018, 08:50
Actualizat: 30 07. 2018, 08:51