Dan „Kamikaze” Nistor. Desfigurat de durere, mijlocașul lui Dinamo a cerut schimbarea, dar a reintrat în teren. Ce a urmat: sprint de 50 m plus deschiderea scorului pe Național Arena

Dan Nistor a oferit unul dintre momentele primei reprize a derby-ului Dinamo – FCSB, duminică seara, în Liga 1 Betano, pe Național Arena.

Pe finalul actului inaugural, fostul jucător de la Evian a suferit o contractură musculară și s-a prăbușit pe gazonul de pe Arena Națională. Liviu Bătineanu, medicul gazdelor, a intrat pe teren și a confirmat că Nistor nu mai poate juca. I-a aplicat însă un bandaj pe coapsa piciorului stâng, în timp ce Mircea Rednic îi făcea semne disperate lui Mihai Neicuțescu să se dezechipeze pentru a intra pe teren. Nistor a ieșit pe margine, a strâns din dinți, iar Mircea Rednic nu a mai făcut modificarea. Suspansul s-a prelungit, timp în care Nistor primea îngrijiri.

Căpitanul din Ștefan cel Mare a reintrat, a făcut un sprint de 50 metri ca și cum ar fi fost apt sută la sută, aducându-și încă cinci minute serviciile atât pe faza defensivă, cât și în ofensivă.  Cu el pe teren, Dinamo a reușit să deschidă scorul în urma unui penalty valorificat de Salomao după faultul lui Bălgrădean asupra lui Daniel Popa. Acțiunea finalizată cu decizia lui Istvan Kovacs a fost declanșată tot de Nistor, care l-a lansat în flancul stâng pe Salomao, cel care l-a servit ideal, în careu, pe vârful lui Rednic.

Imediat după gol, omul „sărit” de Cosmin Contra la fiecare acțiune a naționalei a fost schimbat cu Mihai Neicuțescu, în aplauzele fanilor.

 

Publicat: 11 11. 2018, 21:53
Actualizat: 11 11. 2018, 22:04