Dan Coe, omul de care se leagă toată istoria Rapidului
Giuleștenii comemorează azi amintirea lui Dan Coe. Și nu oricum, ci printr-un meci cu Lyon. De altfel, rapidiștii au de gând să permanentizeze Trofeul „Dan Coe”, care va fi înmânat în fiecare an pe Giulești echipei câștigătoare în meciurile de prezentare.
ProSport rememorează câteva momente importante din tumultuoasa viață a legendarului Dan Coe. Meciurile în care a activat la Rapid, prezențele la națională, dar și momentul cel mai trist, când s-a stins, undeva în Germania. La numai 41 de ani!
Â
Â
Campion cu Rapid
A debutat în 1956 la juniorii Rapidului. Postul pe care a jucat a fost cel de fundaș central. Pe 18 martie 1962, Coe evolua pentru prima dată într-un meci oficial în tricoul vișiniu, cu Minerul Lupeni, încheiat la egalitate, 1-1. În Divizia A a strâns 214 meciuri și a marcat 12 goluri. A jucat timp de 11 sezoane la „feroviari“, fiind căpitan al echipei. În 1967, Coe cucerea primul titlu de campion al României alături de Rapid. Cu giuleștenii, fundașul a jucat în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1967-1968 (4 meciuri) și apoi în Cupa Orașelor Târguri, în sezoanele 1968-1969 (2 meciuri) și 1969-1970 (2 meciuri).
Coe a jucat într-un număr de 41 de meciuri pentru România, în perioada 1967-1978, și a marcat două goluri. În preliminariile pentru Campionatul Mondial din Mexic 1970, în meciul România – Portugalia (1-0) din 12 noiembrie 1969, desfășurat la București, Coe l-a avut ca adversar direct pe Eusebio! După meci, „Perla Neagră“ declara: „Dacă în 1966 aș fi avut un fundaș care să mă marcheze cum a făcut-o Dan Coe astăzi, Portugalia n-ar fi ajuns niciodată în semifinale…”. Deși a fost convocat la Mondialul din Mexic, Coe nu a prins niciun meci.
Decedat în condiții misterioase
În 1980, Coe a părăsit România, stabilindu-se în orașul Köln (Germania), unde a cerut azil politic. Deși a primit de la președintele Nicolae Ceaușescu titlul de maestru emerit al sportului, Coe a continuat să critice sistemul comunist, iar la scurt timp după ce a dat un interviu la Radio Europa Liberă, a fost găsit spânzurat în fața ușii din apartamentul unde locuia în Köln (19 octombrie 1981). Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât.
Coe și Fănuș Neagu
Am putea să încercăm noi, cei de la ProSport, să-i facem o caracterizare celui care a fost Dan Coe. N-o să încercăm totuși, pentru că știm că n-ar avea cum să ne iasă mai bine decât i-a ieșit marelui Fănuș Neagu. Așa că îi dăm cuvântul maestrului.
În Giulești, când intră pe teren, calcă țanțoș – «Cineva, acolo, sus, mă iubește mereu»-, pe celelalte stadioane din țară intră cu pas surd, aplecat din umeri și simte cum îi crește păr de lup pe spinare. Dan e jucătorul blestemat să cunoască toate furtunile. Mingile fulgerate de Dumitrache, Dembrovschi sau Dobrin se izbesc de fruntea sau de pieptul lui – și atunci Giuleștiul întreg respiră aer curat și vesel – și se întorc în câmpul larg și mare, ca să picteze cu puțină glorie numele lui Neagu, Straț sau Petreanu. Dan hrănește echipa Rapidului și se bate mereu ca s-o ducă spre victorie.
Pe teren, în clipele cele mai grele, Dan e un jucător rău, dar niciodată brutal. E rău cu el însuși, își rupe inima și nervii. El reprezintă pentru mine tipul atletului perfect, al omului care nu se poate împăca cu ideea înfrângerii. L-am văzut la Lisabona hăituit de Eusebio și Simones în cel mai cumplit meci al nostru și l-am iubit pentru marele lui curaj și pentru puterea de a nu îngenunchea. La sfârșitul partidei, Eusebio i-a cerut tricoul, și când Dan s-a dezbrăcat, purta pe piept patru peceți de minge. Eusebio s-a aplecat și l-a sărutat și a doua zi a declarat în presă: "Fundașul român Dan poartă pe piept icoana fotbalului. Încă un mare jucător care sfințește cu sângele acest joc".
La Lausanne, el a fost eroul meciului. Și cântecul, și bucuria noastră.
Drumul echipei române spre Mexic începe lângă inima lui Dan. În schimbul dragostei cu care s-a aruncat în luptă i s-a azvârlit în ochi un pumn de sare.
Fănuș Neagu
Rapid nu oprește în gări mici
Â