Dan Alexa îl acuză de trădare pe MM Stoica: „Să îl inventezi pe antrenorul Dică, apoi să îl lași la mijlocul drumului… Nu puteam avea încredere în el”. Ce i-a cerut lui Becali, pe lângă „eliminarea” lui Stoica

Mihai Teja este noul antrenor al FCSB-ului, însă alegerea lui Gigi Becali a fost complicată. Dan Alexa, actualul antrenor de la Dunărea Călărași, a fost chemat la negocieri și a fost foarte aproape de a obține postul. Totuși, decisivă a fost intervenția lui Mihai Stoica, mâna dreaptă a lui Becali, cel care s-a opus venirii lui Alexa, cel considerat omul soției lui Laurențiu Reghecampf în fotbalul românesc.

De altfel, Alexa a făcut declarații dure la adresa lui Stoica după anunțul că a ratat „interviul” pentru post: „Eu am avut două condiții: dialog direct cu dânsul, fără MM, fără intermediari, și să fiu șef total în vestiar. Adică, dacă vreau să dau afară, dacă sunt nemulțumit de un jucător, să pot să iau decizia fără intervenția lui. A spus că nu e niciun fel de problemă cu MM, că voi discuta direct cu el. Sigur, Gigi ține foarte mult la MM, îi leagă foarte multe. Nu e un capăt de țară pentru mine! Atunci când te cheamă Steaua, e greu să nu te duci la negocieri. Mi-am spus punctul de vedere, dânsul mi-a spus ce-și dorește și cam asta a fost„, a spus Alexa la Telekomsport TV.

Antrenorul Dunării Călărași și-a îndreptat tirul către Stoica, cel pe care l-a acuzat de trădare în cazul lui Dică. Alexa și-a bazat discursul pe recenta dezvăluire a lui Becali, cel care a spus că Stoica i-a atras atenția că Nicolae Dică „nu e antrenor”. „Dică este antrenorul inventat de MM, nu? Dacă eu am încredere în tine și la mijlocul drumului, când ți-e greu, te las, eu cum să repet greșelile lui? Nu-mi place să am intermediar când vorbesc cu patronul, așa e și la Călărași acum, vorbesc direct cu patronul. Sincer, e o problemă de principiu, dar, dacă era un om în care să am încredere, nu ar fi fost o problemă. De-a lungul timpului, este un om cu un statut la Steaua, știam că nu mă vrea…Și atunci de ce să-mi complic viața de la început? Lucrurile au fost clare, MM nu mă voia sub nicio formă„, a spus Alexa pentru sursa citată.

Publicat: 26 12. 2018, 15:59
Actualizat: 27 12. 2018, 16:34