„Dacă vine MM la „U”, clubul va face trei-patru pași înainte”

Antrenorul principal al echipei Universitatea Cluj, Marian Pană,
a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că speră ca
formația sa să profite de problemele financiare cu care se
confruntă Unirea Urziceni și să obțină toate cele trei puncte,
sâmbătă,informează MEDIAFAX.

Am vorbit cu băieții și le-am transmis că trebuie să
profităm de momentele mai puțin plăcute prin care trece Unirea. Pe
fondul jocului bun cu FC Vaslui putem construi. Am jucat pe furtună
cu Vasluiul, acum o să jucăm pe caniculă, nu ne plângem. Colectivul
echipei e unul unit. Băieții sunt optimiști, au și motive să fie
așa. Cea mai grea muncă o fac ei, jucătorii, iar noi suntem în
mâinile lor
„, a spus Pană.

Tehnicianul a precizat că își dorește ca, prin rezultatele
echipei, să-l convingă pe patronul Florian Walter să revină la
meciuri. „Am vorbit cu domnul Walter, povestim destul de
des. Eu zic că va veni la meciuri, chiar și la cel cu Urziceni.
Important e ca și echipă să joace bine și să adune puncte. Nu
trebuie să ne mulțumim cu puțin și să zicem de fiecare dată că
«suntem pe drumul cel bun». Trebuie să adunăm puncte, să urcăm în
clasamen
t”, a mai spus Marian Pană.

Fundașul central, Daniel Munteanu, transferat în această vară de
la Unirea Urziceni, a afirmat că meciul împotriva fostei sale
echipe va fi unul obișnuit: „Atuul Urziceniului este
echipa, jucătorii se ajută între ei. Nu cred că așa-zisele probleme
financiare vor mai dura foarte mult, cred că se vor rezolva în
două-trei săptămâni. Nu am nimic de demonstrat Urziceniului și nu
va fi un meci special pentru mine. Atuul nostru e dorința de
afirmare. Suntem un club important, cu tradiție și avem pentru ce
lupta”
.

Munteanu a adăugat că o eventuală venire a lui Mihai Stoica la
„U” Cluj ar fi benefică pentru clubul clujean. „Am auzit și
eu zvonuri că ar putea ajunge aici. Dânsul știe cel mai bine ce
trebuie să facă. Eu pot să spun că dacă vine aici clubul va face
trei-patru pași înainte”,
a mai spus Daniel Munteanu.

Partida dintre Unirea Urziceni și Universitatea Cluj se va
disputa sâmbătă, de la ora 18.30.

Publicat: 12 08. 2010, 16:24
Actualizat: 12 08. 2010, 16:29