Dacă rezolvă minusurile astea, poate scăpa de gura lui Becali!** 3 puncte slabe pe care Reghe trebuie să le corecteze pentru a avea liniște după meciul cu Astra

Steaua a debutat oficial în noul sezon în fața propriilor suporteri, cu un 1-0 chinuit în fața Concordiei Chiajna, care nu l-a impresionat deloc pe patronul Gigi Becali. Laurențiu Reghecampf s-a declarat mulțumit de cele trei puncte obținute în fața fostei sale formații, dar nu s-a putut abține să nu remarce faptul că mai are de pus la punct anumite minusuri pentru ca roș-albaștrii să devină o forță de temut.

1. Benzile laterale ale defensivei l-au nemulțumit

După meci, Reghecampf a subliniat evoluția mai puțin convingătoare a lui Dumitraș, despre care a avut mai multe de comentat și la finalul perioadei de pregătire. Fundașul venit de la Ceahlăul a fost titularizat contra Chiajnei după evoluția din amicalul de prezentare cu Litex Loveci, în care a marcat și un gol, dar este de așteptat ca în etapa viitoare pe banda dreaptă a defensivei să fie titularizat în premieră macedoneanul Daniel Georgievski.
Pe banda stângă, Latovlevici s-a achitat de sarcini până în finalul meciului, când a încasat stupid al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, făcându-l pe Reghecampf să mărturisească la final că temperamentul vulcanic este una dintre probleme fotbalistului său, urmând a lucra la acest capitol. În partida cu Astra, pe stânga va apărea Pârvulescu, astfel că Steaua poate aborda al doilea meci al sezonului cu benzile defensivei schimbate.

2. Fanii dau semne de nemulțumire

Pe lângă patronul Stelei, care și-ar fi dorit ca Steaua să dea drumul la tiki-taka încă din prima etapă, nici fanii Stelei nu s-au arătat foarte entuziasmați de fața echipei favorite din primul meci oficial al sezonului. Fazele de poartă au fost puține, iar traseele de pase din amicalul cu Litex au fost aproape inexistente. Doar accelerările lui Tănase și Chipciu au produs ceva rumoare în tribune, dar insuficient pentru a lăsa impresia că Steaua joacă un fotbal la nivelul pretențiilor. Astfel, faptul că la începutul meciului fanii l-au chemat la salut la începutul meciului doar pe Ilie Stan îi arată actualului tehnician al Stelei că echipa trebuie să joace măcar în ritmul în care o făcea pe vremea predecesorului său.

3. Nu a găsit rețeta perfectă pentru atacul Stelei

Reghecampf a început meciul cu Chiajna cu un duo format din Rocha și Florin Costea, un pic retras în spatele brazilianului. Eforturile celor doi au rămas fără rezultat pe tabela de marcaj, ambii ratând ocazii bune de gol. Primul pedepsit a fost Costea, înlocuit la pauză cu Rusescu, în timp ce Rocha a fost înlocuit cu Pintilii la 12 minute după reluare. Sud-americanul a fost cel mai criticat jucător al Stelei de către patronul Gigi Becali, care consideră că acesta nu este potrivit pentru postul de vârf împins. Cel mai probabil, meciul cu Astra va fi abordat cu un cuplu de atac format din Rusescu și Nikolic, muntenegreanul fiind cu adevărat periculos din momentul intrării sale pe teren, petrecută în minutul 78.

Publicat: 24 07. 2012, 09:51
Actualizat: 24 07. 2012, 10:00