„Dacă patronul a zis că nu s-a jucat poker, atunci așa e!** Eu nu știu să joc”

Steaua a jucat astăzi un amical în compania celor de la Mihăilești, un meci prin care Ilie Stan a încercat mai mult să-și testeze jucătorii tineri din lot decât să-i pună la muncă pe fotbaliștii-vedetă.

Roș-albaștrii s-au impus lejer cu 6-0, dar Latovlevici și-ar fi dorit un adversar mai puternic.

Referitor la scandalul în care a fost implicat Florin Costea în ultimele zile, Lato s-a mulțumit doar să spună că el nu joacă poker.

„E important că nu au fost accidentări, în rest a fost un antrenament bun. Ne doream un adversar mai bun, dar dacă șefii au ales acest meci…Mulți dintre tinerii care au jucat astăzi sunt fotbaliști de perspectivă.

Dacă patronul a zis că nu s-a jucat poker, atunci așa e. Eu nu știu să joc poker” a declarat Latovlevici după meciul cu Mihăilești.

Publicat: 12 11. 2011, 18:03
Actualizat: 12 11. 2011, 18:05