„Dacă învingem, nu contează că se accidentează jucători”

Antrenorul „alb-albaștrilor”, Nicolo Napoli, a spus după meciul câștigat de Universitatea Craiova în fața lui Poli Iași, scor 2-0, că oechipa sa a meritat să câștige în fața unui adversar care a pus probleme doar în primele 30 de minute.

„Noi am câștigat cât se poate de meritat. Mi-a fost un pic teamă, pentru că nu reușeam să marcăm, deși am avut ocazii foarte clare. Mi-ar plăcea să se accidenteze ușor câte doi jucători la fiecare meci și să înscriem două goluri. Glumesc, pentru că îmi pare foarte rău pentru Prepeliță și Costea, dar cred că nu este nimic grav. Florin Costea nu este încă în formă maximă, deoarece el a pierdut aproape toată pregătirea de vară și e normal să aibă probleme. Sper să continuăm la fel și să jucăm așa cum am făcut-o în repriza a doua de astăzi, cu Iași”, a spus Napoli.

Publicat: 26 07. 2008, 21:33
Actualizat: 26 07. 2008, 21:41