Curg reacțiile după eșecul răsunător al CFR-ului! Mara a rupt tăcerea: „Nu poți să nu faci asta la acest nivel”

Toni Conceicao ar fi făcut o greșeală mare înainte de primul meci al dublei cu Dudelange, atunci când CFR a pierdut cu 2-0, în Luxemburg. Sunt semnale care indică o lispă de cunoaștere a adversarului, mai exact antrenorul campionilor ar fi evitat să facă o vizionare a adversarului. 

Lusitanul instalat în locul lui Edi Iordănescu nu ar fi organizat nicio ședință video cu elevii săi pentru a-i cunoaște mai bine pe adversarii total necunoscuți, conform DigiSport. 

Spre deosebire de Edi Iordănescu și Dan Petrescu, Conceicao ar fi făcut o greșeală fatală, care acum îl va costa scaunul la CFR. Acest aspect a fost comentat și de fostul oficial din Gruia, Bogdan Mara: „Eu am spus de săptămâna trecută că mi s-a părut un lucru destul de grav, să nu faci niciun antrenament, nici pe cel oficial, cu o zi înainte, la ora meciului. Din ce știu eu, mereu se făcea un antrenament în dimineața meciului, cel puțin cu Dan Petrescu și Edi Iordănescu. M-ai surprins cu ce ai spus cu vizionarea, asta nu știu, o să mă interesez. Știu doar că băieții, cu Petrescu, erau sătui de vizionări. Și Edi îi bătea la cap cu vizionările, acum nu știu cum se analizează. E normal să studiezi orice adversar, contează mult acest lucru. Nu cred că la acest nivel poți să nu studiezi adversarii”, a declarat Bogdan Mara, în emisiunea „Fotbal Club”.

 

Publicat: 31 08. 2018, 19:53
Actualizat: 31 08. 2018, 19:54