Curelea, căpitan salvator pentru CSU Craiova: „Am promis că vom juca spectaculos și așa a fost. Ă‚sta este spiritul Craiovei”

Costin Curelea a salvat un punct pentru CSU Craiova în meciul cu Pandurii (1-1), la revenirea unei formații din Bănie în LIga I, după o pauză de trei ani. Atacantul a mărturisit la final că a avut emoții la primul joc în postura de căpitan al oltenilor, dar că se bucură că echipa a jucat ofensiv, așa cum promisese.

„Vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost la meci și care ne-au făcut să credem în noi până la final. Cred că am fi meritat să câștigăm, dar până la urmă este bine, în fața unei echipe care a jucat în cupele europene. Am spus că vom juca spectaculos și așa a fost. Am avut emoții constructive. Este o onoare pentru mine să fiu căpitanul unei echipe dintr-un oraș care mănâncă fotbal pe pâine. Este bine că am marcat, un eșec ar fi fost mai dureros, având în vedere fotbalul pe care l-am practicat. S-a simțit o anumită presiune, dar am fost agresivi și am obținut un punct. Ă‚sta este spiritul nostru, spiritul Craiovei. Urmează meciul cu Steaua, care din păcate se va disputa fără suporteri. Vom încerca să scoatem maximum”, a spus Curelea la Look TV.

CSU Craiova – Pandurii s-a terminat 1-1, goluri Curelea, respectiv Shalaj.

Publicat: 25 07. 2014, 23:24
Actualizat: 25 07. 2014, 23:25