„Cum să îi ia Turcu pe Zicu și Moți? Ce să facă cu ei? Să îi angajeze la Romconstruct?”

Acuzat că i-a influențat decizia lui Ioan Ovidiu Sabău de a nu semna cu Dinamo, Victor Becali se disculpă și spune că nu a avut nimic de a face cu acest lucru. Becali a făcut și o analiză asupra finalului de campionat în care Dinamo a ratat câștigarea campionatului.

"Nu îmi mai spun părerea față de ce se întâmplă la Dinamo. Ei au un consiliu de administrație, au oameni care trebuie să ia decizii. Așa mare influență aveam eu la Dinamo, încât CFR Cluj a câștigat campionatul  în Ștefan cel Mare. Nu din cauza mea nu a mai venit Sabău. Pe Rednic se spunea că nu l-au vrut, dar el a pierdut campionatul în ultimele trei etape. Dacă jucătorilor nu le plăcea de Rednic, le strica cu 100.000 de euro în buzunar? Rednic nu a plecat de la Dinamo, acum a promovat, e manager. Dinamo, teoretic a avut cel mai bun, dar asta nu s-a văzut în teren", a mărturisit impresarul.

Becali a infirmat și varianta că Vasile Turcu va fi despăgubit "în natură" de către ceilalți acționari de la Dinamo.

"Dacă cei de la Dinamo îi vor da afară pe jucătorii mei le vom căuta echipă. Dacă antrenorul nu îi mai dorește fac și cu ei ce-am făcut cu Munteanu, cu Mărgăritescu, etc. Nu cred că jucătorii vor depune memorii să devină liberi ca nu au primit banii. Cum să îi ia Turcu pe Zicu și Moți. Ce să facă cu jucătorii? Să îi ducă la Romconstruct. Trebuie să găsească o altă modalitate să îi returneze banii.", spus Victor Becali

Impresarul a vorbit și despre o eventuală mutare a lui Sorin Ghionea la Terek Groznîi.

"Foarte aproape de Groznîi? Poate este în vacanță. Gigi nu cred că îi va da și pe Ghionea și Goian. Oricum, nu dai pe cine vrei, dai pe cine ai ofertă", a încheiat Becali.

Publicat: 21 06. 2009, 20:27
Actualizat: 21 06. 2009, 20:36