Cum l-a reinventat pe Zicu!** INTERVIU Mister Cosmin Contra

Cosmin Contra e probabil singurul antrenor-jucător din acest
moment din campionatele cu tradiție ale Europei. Tehnicianul lui
Poli compensează însă lipsa de experiență cu multă muncă: are pe
birou zeci de DVD-uri cu meciuri pe care le urmărește zilnic și
încearcă să învețe din mers cât mai multe din tainele
antrenoratului.

Au trecut repede primele săptămâni din cariera ta de
antrenor?

Da, am avut trei meciuri într-o săptămână! Am fost un pic depășit
de situație în primele două-trei zile, dar, încet-încet, cu
ajutorul lui Vali, Roti și Bratu, am reușit să mă organizez și să
facem un program OK pentru echipă. Le-am spus cum aș dori eu să
joace și ei m-au ajutat foarte mult.

Cum decurge o zi din viața antrenorului
Contra?

Să luăm drept exemplu ziua de azi (n.r. – ieri). Mă trezesc
dimineața la 08:30, beau o cafea, la 09:00 sunt aici, la stadion,
pregătesc antrenamentul de dimineață, fac antrenament, la prânz am
luat o masă cu cineva, apoi din nou la stadion ca să pregătesc
antrenamentul de după-masă. Seara m-am uitat la o repriză a echipei
din Târgu Mureș. E o zi încărcată, dar mie îmi place ce fac și
trece repede.

Ai vorbit la instalare despre influențe din partea lui Ancelotti,
Schuster sau Laudrup. Caracteristicile căruia dintre ei le-ai pus
cel mai mult în aplicare?

Am zis că am învățat de la fiecare ceva. Îmi place să fim foarte
bine organizați în defensivă, să avem posesia mingii, să am
jucători care au personalitate… Îmi place să câștig și jucătorii să
aibă ceva din spiritul și atitudinea pe care le-am avut eu pe
teren. Până acum nu am ce să le reproșez băieților.

Ai spus că sistemul tău favorit e 4-3-3. Pentru ca Poli să
poată juca astfel, cât de multe schimbări trebuie făcute la nivel
de lot?

Trebuie să ai jucători care pot să joace sistemul ăsta. Eu încerc
să mă adaptez cu cei pe care îi am acum. Din iarnă, poate voi
încerca să schimb și sistemul.

„Zicu a învățat să facă faza
defensivă!”

Poate un jucător foarte talentat ca Zicu să facă față în
fotbalul mare dacă nu face faza defensivă?

A început să facă și faza defensivă, mai ales la ultimul meci. Am
insistat toată săptămâna să facă și acest lucru și de asta a și
făcut pasul spre națională. E important să înțeleagă că la echipele
mari se cer ambele faze. Până acum a înțeles și iată că premiul său
a fost titularizarea la Paris.

Meciul cu Rapid a fost decisiv pentru convocarea
sa?

Nu decisiv, dar a influențat destul de mult. L-am pregătit toată
săptămâna, știind că e susceptibil de a fi convocat. L-am motivat
foarte tare!

Franța nu e de speriat. Are și ea destule probleme, putem s-o
surprindem

Cosmin Contra, antrenor Timișoara

Nu am cerut ajutor de la nimeni, nu am
nevoie, dar sfaturile sunt binevenite. Oricum, cei mai mulți m-au
felicitat și atât

Cosmin Contra, antrenor Timișoara

Publicat: 07 10. 2010, 09:40
Actualizat: 07 10. 2010, 09:56