Cum încearcă Giovanni Becali să-l vândă pe Vlad Chiricheș în Serie A: „Este noul Beckenbauer, e o afacere”

Presa din Italia a scris din nou despre interesul echipelor din Serie A pentru Vlad Chiricheș. De această dată, italienii scriu că AS Roma a făcut o ofertă de 6.5 milioane de euro pentru fundașul Stelei, însă și Napoli este interesată.

Ioan Becali, impresarul lui Chiricheș, susține că n-a primit însă vreo propunere de la Roma, dar îi face super publicitate clientului său:

„Nu știu nimic despre oferta de la AS Roma. Nu spun că nu există un interes din partea lor, dar eu n-am auzit nimic până acum. Chiricheș este unul dintre cei mai căutați fundași centrali. Are 23 de ani, joacă pentru echipa națională…Este noul Baresi, noul Beckenbauer, ce trebuie să spun mai mult despre el? Am văzut cu toții ce poate în meciurile cu Ajax și Chelsea.

O echipă care cheltuie 8 milioane de euro pentru el face o afacere. Poate juca fără probleme în Serie A, sunt sigur că se va transfera la o echipă mare. El poate juca foarte bine și la închidere, și fundaș central, și fundaș dreapta”, a declarat Ioan Becali pentru ilsussidiario.net.

Publicat: 10 07. 2013, 19:02
Actualizat: 10 07. 2013, 19:05