Cum a schimbat Toni Petrea, de fapt, jocul celor de la FCSB de când a luat echipa de la Edi Iordănescu! Un rival, dinamovist declarat, îl laudă pe omul lui Gigi Becali „S-a descătușat!”

Anton Petrea, antrenorul echipei FCSB urmareste meciul de fotbal contra formatiei Universitatea Craiova din etapa 9 a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, miercuri, 19 mai 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Vasile Miriuță îl laudă pe Toni Petrea pentru ce reușește la echipă de când a preluat-o pe FCSB, însă e convins că titlul va merge tot în vitrina lui CFR Cluj.

Toni Petrea a revenit la FCSB după plecarea lui Edi Iordănescu, iar echipa are maxim de victorii din acel moment. Directorul sportiv de la Baia Mare, Vasile Miriuță, este dinamovist declarat, însă îl laudă pe tehnicianul vicecampioanei, despre care spune că și-a pus amprenta asupra jocului lui Tănase&Co.

El este, însă, convins că laurii de campioană vor merge tot la CFR Cluj, chiar dacă Dan Petrescu va pleca de acolo pentru a prelua echipa națională a României.

Toni Petrea, lăudat de Vasile Miriuță

Vasile Miriuță s-a declarat încântat de lucrurile pe care le reușește Toni Petrea la FCSB. Actualul director sportiv de la Baia Mare, fost antrenor în Liga 1, spune că vicecampioana arată bine, de parcă s-ar fi descătușat.

El recunoaște că este încântat de felul în care arată FCSB pe teren, cu toate că nu este un fan al formației patronate de Gigi Becali.

Vasile Miriuță este convins, însă, că titlul va ajunge tot în vitrina lui CFR Cluj, indiferent de hotărârea pe care o va lua Dan Petrescu privind preluarea echipei naționale. Tehnicianul ardelenilor îi va da un răspuns final președintelui Răzvan Burleanu până pe 19 decembrie.

„Am mai spus-o, îmi place Toni Petrea, joacă echipa, parcă s-a descătușat. Joacă mai ofensiv, au posesie mai bună, joacă mai în viteză. Îmi place FCSB acum, cu toate că nu sunt un fan al lor.

Dar CFR-ul va câștiga campionatul până la urmă. Dacă rămâne Petrescu, 150% el ia campionatul. Dacă va veni alt antrenor, 100% câștigă campionatul”, a declarat Vasile Miriuță pentru Digi Sport.

Ca jucător, Vasile Miriuță a strâns nouă prezențe în tricoul echipei naționale a Ungariei, pentru care a reușit să marcheze un gol.

Publicat: 07 12. 2021, 22:12